Critic National
, , Critic National, Critic National

Premierul Lodovic Orban a afirmat, vineri, că PSD încearcă pe orice cale să tergiverseze și chiar să facă inoperabilă legea care urmează să reglementeze carantina și izolarea. Șeful executivului a avut chiar o reacție virulentă când i s-a spus că social-democrații acuză guvernul că a venit târziu cu proiectul de lege.

„Parlamentarii PSD, două săptămâni înainte de trecerea la faza a doua a stării de alertă au anunțat public că nu vor vota prelungirea stării de alertă, după care și-au dat seama că au comis-o grav și că nu au înțeles nimic din riscurile aferente acestei epidemii. Nu cred că sunt eu în situația să comentez niște declarații ale unor reprezentanți ai PSD care literalmente au făcut un uriaș rău românilor, care prin ignorarea pericolului reprezentat de acest virus, prin propaganda deșănțată pe care au derulat-o pentru ignorarea regulilor aferente, prin toate acțiunile pe care le-au întreprins către alte instituții, au provocat literalmente un risc major pentru ca oamenii să se îmbolnăvească, sunt o amenințare la adresa sănătății cetățenilor români și la adresa vieții cetățenilor români. Acestă lege este fundamentală. În toate țările democratice din Europa, în America, există pentru autorități instrumente ca izolarea, carantina (….), a afirmat Orban.

Șeful Guvernului a mai afirmat că această strategie de a bloca, pas cu pas, eforturile făcute în direcția adoptării unui set de măsuri, poate avea efecte dramatice. 

„În prezent nu avem pârghii legale ca să putem dispune izolarea la domiciliu a persoanelor care au intrat in contact cu o persoană infectată. Nu va puteți da seama ce înseamnă asta”, a precizat Orban.

Proiectul de lege privind carantina și izolarea ar urma să intre, sâmbătă, în plenul Senatului, care este și cameră decizională, după ce a fost din nou modificat, la solicitarea PSD.

via: Realitatea.NET


Urmareste CriticNational.ro pe FACEBOOK.COM

Distribuie articolele noastre si intra in comunitate. Daca ai un comunicat sau o stire, trimite-o acum pe [email protected]

loading...

Adauga raspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.




Comunicate de presa

Revista Presei

Anunturi