Miniştrii afacerilor europene din Uniunea Europeană (UE) se întâlnesc la 15 iulie 2020 într-o videoconferinţă dedicată prezentării, de către preşedinţia germană a Uniunii, a programului său pe şase luni. De asemenea, în cadrul reuniunii, se pregătesc lucrările Consiliul European din 17-18 iulie, scrie site-ul Consiliului UE.
Programul preşedinţiei germane
Cu privire la programul preşedinţiei Germaniei (iul.-dec. 2020), guvernul german pune accentul pe depăşirea pandemiei COVID-19 şi pe căutarea de răspunsuri la provocările viitoare. Programul Germaniei are la bază următoarele linii de orientare: depăşirea permanentă a crizei de coronavirus şi redresarea economică şi socială; o Europă mai puternică şi mai inovatoare; o Europă dreaptă; o Europă durabilă; o Europă a securităţii şi a valorilor comune; o Europă puternică în lume, conform site-ului preşedinţiei.
Printre subiectele aflate pe agenda preşedinţiei Germaniei se numără următorul cadru financiar multianual, schimbările climatice, digitalizarea, statul de drept sau rolul Europei în lume, negocierile UE cu Regatul Unit privind Brexitul, conform site-ului https://www.eu2020.de/eu2020-en/.
La 1 iulie 2020, Germania preia de la Croaţia, pentru a 13-a oară, preşedinţia rotativă a Uniunii Europene (UE) pentru o perioadă de şase luni. Statele membre care deţin preşedinţia lucrează împreună în grupuri de câte trei, numite „trio-uri”, pentru o perioadă de 18 luni. Cea mai recentă preşedinţie a Germaniei la UE a fost asigurată în perioada ianuarie-iunie 2007.
Pregătirea lucrărilor Consiliului European din 17-18 iulie 2020
Miniştrii afacerilor europene vor pregăti, de asemenea, în cadrul Consiliului Afaceri Generale, reuniunea extraordinară a Consiliului European din 17-18 iulie, dedicată următorului cadru financiar multianual şi planului de redresare, pentru a răspunde crizei provocate de pandemia de COVID-19.
Pentru a răspunde consecinţelor negative de ordin economic şi social ale pandemiei de COVID-19, Comisia a propus, la 27 mai 2020, un buget pe termen lung al UE revizuit, informează site-urile https://www.consilium.europa.eu/, https://ec.europa.eu/ şi https://eur-lex.europa.eu/.
Propunerea Comisiei este un buget al Uniunii pe şapte ani de 1.850 de miliarde de euro, dintre care 1.100 de miliarde euro sunt alocate pentru un buget pe termen lung revizuit 2021-2027, iar 750 de miliarde de euro sunt alocate pentru majorarea instrumentului temporar Next Generation EU.
***
Consiliul Afaceri Generale (CAG) este una dintre cele zece formaţiuni ale Consiliului UE, care pregăteşte reuniunile Consiliului European şi urmăreşte rezultatele acestora, dar, în acelaşi timp, este responsabil şi de o serie de domenii de politică trans-sectorială. Politicile trans-sectoriale de care se ocupă CAG sunt extinderea UE şi negocierile de aderare, adoptarea cadrului financiar multianual (planul bugetar pe 7 ani al UE), politica de coeziune, organizarea instituţională a UE. CAG se ocupă, de asemenea, de orice alt dosar pe care i-l încredinţează Consiliul European. Consiliul Afaceri Generale este alcătuit, în principal, din miniştrii afacerilor europene ai tuturor statelor membre ale UE. La reuniuni este reprezentată şi CE prin comisarul care răspunde de relaţiile interinstituţionale, în funcţie de subiectul dezbătut.
Consiliul UE exercită, împreună cu PE, funcţiile legislativă şi bugetară, fiind compus din câte un reprezentant la nivel ministerial al fiecărui stat membru, potrivit art. 16 din Tratatul Uniunii Europene, publicat pe https://eur-lex.europa.eu/. AGERPRES/(Documentare – Ionela Gavril, editor: Cristian Anghelache, editor online: Anda Badea)
sursa: AGERPRES