Volumul de memorii ”Too Much and Never Enough: How My Family Created the World’s Most Dangerous Man” (”Prea mult şi niciodată suficient: Cum l-a creat familia mea pe cel mai periculos om din lume”), de Mary L. Trump, nepoata preşedintelui american, a stabilit un record de exemplare vândute pentru editura Simon&Schuster în prima sa zi de la lansare, au anunţat editorii, potrivit DPA.
Volumul de memorii despre viaţa în familia Trump şi efectele acesteia asupra psihicului preşedintelui american în exerciţiu s-a vândut în 950.000 de exemplare joi, în prima sa zi după lansarea în librării, a anunţat editura într-un comunicat de presă. Numărul exemplarelor vândute include şi comenzile pre-sale în toate formatele.
”Too Much and Never Enough” a intrat în atenţia opiniei publice într-un fel în care puţine cărţi o fac, devenind un fenomen cultural şi o lectură obligatorie pentru oricine doreşte să înţeleagă dinamica unică a familiei în care s-a format cel mai puternic om de pe glob în prezent. Este în acelaşi timp un portret psihologic revelator şi o lucrare cu semnificaţie istorică”, a declarat Jonathan Karp, directorul executiv al editurii Simon&Schuster, într-un comunicat.
Cifrele de vânzare pre-sale şi cele din ziua lansării sunt mai mari decât oricând şi mult mai importante pentru traiectoria ulterioară a unei cărţi, similare cu datele de box-office în primul weekend de la lansarea unui film. Pre-comenzile online au devenit un element esenţial pentru planul de vânzări al oricărei edituri.
Printre volumele publicate de Simon&Schuster care au înregistrat un succes editorial similar se numără ”Fear: Trump in the White House”, de Bob Woodward, apărut în septembrie 2018, care s-a vândut într-un număr total de 750.000 de exemplare în precomandă şi în prima zi de lansare. La vremea respectivă, ”Fear” a fost cea mai bine vândută carte în precomandă din istoria editurii.
Volumele de nonficţiune nu înregistrează însă vânzări la fel de mari ca cele de ficţiune. Romanul ”The Lost Symbol”, de Dan Brown, s-a vândut într-un milion de exemplare în prima zi de lansare, în 2009, în timp ce ”Harry Potter and the Deathly Hallows”, de J. K. Rowling, ultima carte din seria de succes ”Harry Potter”, a înregistrat în 2007 8,3 milioane de exemplare vândute până la finalul primei zi în librării.
Sursa: Agerpres
sursa: TVR