23 august 1944 a însemnat, pentru o jumătate de secol, ‘victoria revoluţiei de eliberare socială şi naţională, anti-fascistă şi anti-imperialistă’. Iar în ultimii ani ai comunismului a fost doar un prilej de glorificare faraonică a lui Nicolae Ceauşescu. Dar povestea armistiţiului încheiat în urmă cu 76 de ani de Regele Mihai precum şi consecinţele acestui act sunt şi acum prea puţin cunoscute.
În august 1944 era limpede pentru toată lumea că războiul era pierdut, pentru România.
Deja, prin negocieri secrete începute încă din 1943, la Cairo şi Stockholm, România încercat să încheie un armistiţiu cu americanii şi cu ruşii.
Dar preşedintele american Roosevelt dorea capitularea necondiţionată, iar premierul britanic Winston Churchill semnase pe un şerveţel, la Moscova, în octombrie 1943, ca România să intre în sfera de influenţă sovietică.
Cu Armata Roşie la frontiera de nord-est, Regele Mihai este obligat să-i primească şi pe comunişti la masa tratativelor.
Actul de la 23 August este astfel pregătit şi de Emil Bodnăraş, un fost ofiţer dezertor din Armata Română şi spion sovietic, dar şi de Lucreţiu Pătrăşcanu, reprezentantul Partidului Comunist din România. El avea să fie executat 10 ani mai târziu de comuniştii ajunşi la putere cu ajutorul său, sub acuzaţia de naţionalism burghez.
În ziua de 23 august 1944, Regele Mihai l-a arestat pe mareșalul Ion Antonescu, după ce acesta refuză semnarea documentului.
La orele 22.25, Regele Mihai anunţă la radio că „România a acceptat armistiţiul oferit de Uniunea Sovietică, Marea Britanie şi Statele Unite ale Americii”.
În realitate, armistiţiul a fost semnat abia la 12 septembrie 1944, la Moscova.
În acest timp, Armata Roşie a continuat să-i considere inamici şi să-i captureze pe militarii români.
În jur de 175.000 de prizonieri au ajuns în Siberia, unde mulţi au murit de foame, frig sau răpuşi de boli.
Armistiţiul obliga România să plătească Uniunii Sovietice daune de 300 de milioane de dolari, dar acestea au ajuns să fie de 10 ori mai mari.
Pentru Germania, gestul României a fost o lovitură decisivă.
Hitler a spus că, după Stalingrad şi debarcarea din Normandia, ieșirea României din război constituia cea mai mare pierdere pentru Reich. Imediat, acesta ordonă represalii, iar Aviaţia Germană bombardează Palatul Regal. O bombă loveşte chiar camera unde a fost negociat armistiţiul.
Exemplul României avea să fie urmat şi de alţi aliaţi ai Axei. Bulgaria şi Finlanda semnează armistiţiul în septembrie, iar Ungaria în octombrie.
Armata Roşie intră în București la 31 august 1944. Sovieticii încep să suprime democrația și să impună un regim totalitar. Acesta a fost motivul pentru care Regele Mihai intră în grevă la 21 august 1945 și lipsește la prima aniversare a evenimentului unde, culmea, comuniștii îi recunoșteau meritele.
Din 1948 şi până în 1989, ziua de 23 august a fost sărbătorită ca Ziua Naţională a României.
În fiecare an, mii de elevi erau obligați să renunțe la vacanța mare pentru a repeta pe stadioane o coregrafie nord-coreană.
Ultima paradă a avut loc în fața a ceea ce urma să fie Muzeul Partidului Comunist sau Casa Radio de astăzi.
În spatele clădirii uriașe trebuia să fie mausoleul dedicat lui Nicolae Ceaușescu, după moartea sa. Tipic pentru un regim comunist, numai fațada era gata, iar dictatorul a privit apatic, pentru ultima oară, cum râurile de oameni plictisiți trec prin fața sa, fără să creadă vreo clipă în ceea ce fac.
sursa: TVR