Aproape 20 de voluntari din județul Cluj s-au implicat în acest weekend într-o campanie de sterilizare gratuită a câinilor cu și fără proprietar. Campania s-a desfășurat în comuna Beliș, fiind organizată de asociația de medicină veterinară socială TAC.
Mai multe echipe de voluntari s-au oferit, în timpul lor liber, să ajute peste 50 de câini din comuna Beliș, majoritatea fără stăpân. Aceștia au fost sterilizați gratuit în cadrul unei campanii organizate de asociația TAC, la inițiativa unor voluntari.
Voluntarii spun că au venit cu această idee, pentru că de ani de zile văd în zona lor câini abandonați, de care nu se ocupă nimeni.
Următoarea campanie de sterilizare gratuită a câinilor, inițiată de organizația TAC, va avea loc în orașul Cernavodă.
sursa: TVR