Critic National
critic national stiri 24/7

Comunicat de presă – Deputat Tamara Ciofu (PSD)

Guvernul PNL blochează accesul a 2 milioane de pacienţi neasiguraţi la asistenţă medicală de bază gratuită

Deputatul PSD Tamara Ciofu, medic pediatru primar cu experienţă de 30 de ani, atrage atenţia publică asupra deciziei Guvernului PNL de a muta banii împrumutaţi de la Banca Mondială pentru creşterea nivelului de acces la serviciile medicale de bază pentru toată populaţia României la achiziţia de medicamente inovative scumpe pentru a creşte profitul producătorilor din domeniu.

În Guvernarea PSD a fost solicitat sprijin financiar din partea Băncii Mondiale pentru creşterea accesului la medicina primară pentru toţi românii, inclusiv pentru persoanele neasigurate şi cele din comunităţile defavorizate.

În acelaşi program erau prevăzute subvenţii pentru dotarea cabinetelor de medicină de familie, astfel încât, pacienţii să beneficieze de o ofertă mai complexă de servicii de asistenţă medicală primară.

În Septembrie 2019 a fost semnat cu Banca Mondială un acord de împrumut în valoare de 500 de milioane de euro „Romania Health Programs for Results” pentru îmbunătăţirea nivelului de acoperire pentru populaţiile defavorizate.

Principalul indicator al proiectului era acela de a crea acces populaţiei neasigurate la pachetul de bază de servicii la nivelul asistenţei medicale primare, adică la nivelul medicinii de familie. Astfel 2 milioane de persoane neasigurate putea beneficia de serviciile pachetului de bază pentru asistenţa medicală primară fără costuri.

Actualul Guvern liberal nu mai doreşte un real acces al serviciilor pentru populaţia neasigurată la nivelul asistenţei medicale primare şi se limitează doar la extinderea pachetului minim adresat neasiguraţilor cu câteva consultaţii adăugate.

În acest fel, medicii de familie nu mai au posibilitatea de a le prescrie persoanelor fără asigurare medicală, tratamentul gratuit si compensat şi să le acorde acces gratuit la analizele de bază, aşa cum sunt acestea prevăzute în pachetul de bază.

În acest moment, toţi medicii de familie oferă consultaţii pacienţilor vulnerabili dar nu pot emite reţete compensate sau gratuite pacienţilor neasiguraţi iar aceştia nu pot efectua minime analize medicale gratuit sau compensate. Practic, nu au acces la pachetul de bază.

În acelaşi timp, Guvernul PNL nu mai este de acord cu îmbunătăţirea situaţiei existente a cabinetelor de medicină de familie prin posibilitatea de acordare de subvenţii sau împrumuturi.

Aşadar, dispar schemele de minimis pentru susţinerea dotărilor din cabinetele medicilor de familie, cum erau prevăzute in Indicatorul 4 al acordului cu Banca Mondială.

Liberalii care conduc astăzi Sănătatea din România au preferat sa tragă urgent bani de la Banca Mondiala prin schimbarea acestui indicator cu unul referitor la accesul pacienţilor în timpul pandemiei COVID la nivelul medicinii primare.

Constrângerile privind finanţarea, cu care se confruntă medicii generalişti, au implicaţii negative asupra calităţii structurale a asistenţei medicale, mai exact asupra disponibilităţii infrastructurii, a echipamentelor, a personalului instruit, a consumabilelor şi a altor componente din domeniul asistenţei medicale.

Din păcate, Guvernul liberal nu este deloc interesat de faptul că cel puţin 2 milioane de cetăţeni din populaţia României nu este înscrisă în sistemul de asigurări sociale de sănătate. În prezent, pachetul minim de beneficii la care populaţia poate avea acces la nivel de asistenţă medicală primară este extrem de redus şi foarte birocratizat, ceea ce conduce la utilizarea în exces a serviciilor de urgenţă scumpe, pentru afecţiuni care nu sunt urgente sau iminente. Lipsa de asigurări de sănătate reprezintă o barieră financiară în calea accesului la asistenţa medicală primară şi majorează costurile generale în sistemul de sănătate.

Banii necesari pentru acoperirea costurilor de reţete ar fi trebuit să vină compensatoriu prin mărirea volumului de achiziţii centralizate care ar fi redus costurile si prin instituirea unui mecanism de evaluare a medicamentelor inovative pentru preţuri scăzute şi calitate optimă, care a fost pregătit tot printr-o asistenţă a Băncii Mondiale.

Din păcate interesele PNL nu coincid cu cele ale românilor care îşi doresc acces gratuit şi neîngrădit la sănătate.

De ce Guvernul Orban continuă să mai facă împrumuturi în domeniul sănătăţii, dacă acum are un important program de sănătate din fonduri nerambursabile?

În loc să ofere o şansă la viaţă tuturor românilor, inclusiv a celor din comunităţi defavorizare şi a celor neasiguraţi, PNL preferă să plătească banii împrumutaţi pentru profitul firmelor de medicamente şi aparatură medicală.

Informaţiile cu privire la această problemă pot fi consultate pe site-ul oficial al proiectului:
https://projects.worldbank.org/en/projects-operations/project-detail/P169927?lang=en
https://documents.worldbank.org/en/publication/documents-reports/documentdetail/902651569031265960/romania-health-program-for-results-project

Biroul de presă al PSD


Urmareste CriticNational.ro pe FACEBOOK.COM

Distribuie articolele noastre si intra in comunitate. Daca ai un comunicat sau o stire, trimite-o acum pe [email protected]

loading...

Adauga raspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.




Articole recente

Comunicate de presa

Revista Presei

Anunturi