Critic National
critic national stiri 24/7

Comunicat de presă – Festivalul de Artă Stradală din Sibiu

Noi lucrări în galeria de artă stradală a Sibiului. Facultatea de Inginerie, Baza Hipică şi Aeroportul, printre locaţiile SISAF 2020

Începând de astăzi, 10 august, Festivalului de Artă Stradală din Sibiu (SISAF) continuă misiunea de regenerare urbană, începută acum 6 ani. Timp de o săptămână, 14 artişti şi grupuri din România, Spania şi Ucraina iau în primire o serie de ziduri vizibile din oraş, pe care îşi vor aşterne arta pentru comunitate.

Artiştii stradali încep maratonul de artă în locaţii pictate în premieră

Ediţia a VI-a a festivalului aduce, în total, 17 lucrări de artă care vor fi realizate de-a lungul acestei săptămâni de către artiştii aleşi în urma selecţiei de proiecte, care a avut tema #Origins. Dintre acestea, 12 vor fi murale permanente realizate pe ziduri, 4 sunt lucrări de artă pe asfalt, iar una este o instalaţie interactivă, plasată în Parcul Sub Arini.

În acest an va fi bifată cea mai mare lucrare de artă stradală realizată până acum la SISAF, care va purta semnătura grupului de artişti Sweet Damage Crew. Locaţia muralului este un zid vizibil al unei clădiri din Piaţa Aurel Vlaicu (la intersecţia dintre bd. Mihai Viteazul şi Calea Dumbrăvii), care va fi îmbrăcat în câteva sute de metri pătraţi de culoare.

Dacă în ultimii ani s-au pictat pereţi de grădiniţe, şcoli generale şi licee, în 2020 va fi realizat un prim mural pe clădirea Facultăţii de Inginerie din cadrul Universităţii „Lucian Blaga”, astfel festivalul reuşeşte să marcheze lucrări pentru beneficiarii tuturor nivelurilor de învăţământ. Muralul va avea dimensiuni mari şi va fi realizat de artiştii Şatran & Biex. Din aceeaşi categorie de locaţii vor mai fi executate lucrări de impact pe Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu”, cu semnătura artistului Popescu şi pe Grădiniţa nr. 22 din cartierul Valea Aurie, realizată de artistul Toybox, ambii fiind participanţi pentru prima dată la festival.

Un zid de la Baza Hipică din cartierul Vasile Aaron va avea parte, de asemenea, de o schimbare majoră, în viziunea artistului T-Marsh din Spania, Aeroportul Internaţional din Sibiu va beneficia de o nouă lucrare realizată de John.S, artist care în 2019 picta în premieră în această locaţie, iar un perete al sediului Urbana va fi îmbrăcat cu arta artistului Lucian Sandu-Milea.

În completare, în acest an SISAF aduce şi mai multă culoare în cartierele Sibiului, în proximitatea localnicilor, pentru a le face arta accesibilă zi de zi. Pentru prima dată artiştii vor revitaliza 4 blocuri în aceeaşi ediţie de festival: Alex Maksiov (Ucraina), Kaps Crew, Andreea Toma, Homeboy LDJ şi Cristian Scutaru.

Locaţiile exacte:
– str. Semaforului, nr. 26
– str. Calea Cisnădiei, nr. 17, sc. C
– str. Avântului, bl. 6, sc. C
– Şoseaua Alba Iulia, nr. 52B.

Artă alternativă, în Parcul Sub Arini şi la trecerile de pietoni

Muralele nu sunt singurele forme de artă din cadrul Festivalului de Street Art din Sibiu. La această ediţie va fi realizată o nouă instalaţie de artă de către artistul Pisica Pătrată, unul dintre cei mai mari artişti de acest gen din România. Timp de câteva zile, acesta poate fi urmărit în Parcul Sub Arini în timp ce realizează pictura unor cuburi, care formează o instalaţie de artă interactivă, ce va fi expusă în perioada următoare.

De asemenea, va continua şi campania de educare a participanţilor la trafic prin artă, demarată pentru prima dată la ediţia trecută. Tânărul artist sibian PARA va realiza 4 lucrări pe asfalt, în dreptul a 4 treceri de pietoni intens circulate din zone centrale.
Lucrările îşi propun să aducă mesaje relevante de conştientizare, dedicate pietonilor.

Locaţiile exacte:
– bd. Corneliu Coposu, în zona Skatepark-ului
– str. Constituţiei, lângă Parcul Tineretului
– Piaţa Aurel Vlaicu, la sensul giratoriu bd. Mihai Viteazul – Calea Dumbrăvii
– intersecţie Calea Turnişorului – Şoseaua Alba Iulia

Activităţi conexe, de-a lungul întregii săptămâni

La fel ca în fiecare an, o componentă importantă a festivalului este programul de evenimente conexe, dedicat pasionaţilor de artă. La această ediţie, datorită pandemiei COVID-19, evenimentele cu public sunt organizate în conformitate cu prevederile legale actuale, evitând mulţimile de oameni.

Începând de miercuri, Parcul Sub Arini se transformă în Art Park, un punct central al festivalului, care va pulsa de creativitate. Pisica Pătrată va realiza un live-painting pentru instalaţia lui de artă, iar artista Ana Postolachi va da un semnal puternic prin lucrările sale expuse aici, ce surprind subiectul poluării şi reciclării. Tot miercuri este programată în parc sesiunea Street Art Talks, începând cu ora 20:00, în care se va discuta liber despre cum a reuşit arta stradală să prindă rădăcini în comunitate. La eveniment vor fi faţă în faţă echipa SISAF, o parte dintre artişti şi public. Participarea la eveniment este pe bază de înscriere gratuită, în limita locurilor disponibile.

Joi, festivalul continuă la Şcoala Finlandeză cu un Workshop de artă susţinut de artistul sibian Alin Trif, special pentru copiii care învaţă aici. Seara, începând cu ora 22:00, o serie de lucrări ale artistului Pisica Pătrată vor fi proiectate pe Turnul Sfatului.

Vineri, 14 august, se organizează Workshop-ul „Artă pe asfalt” pentru copiii care vor forma noua generaţie de artişti. Cei mici vor învăţa să realizeze stencil-uri din hârtie cu numele lor şi vor colora cu cretă pe asfalt. Atelierul de creaţie are loc în aer liber, în Parcul Sub Arini, iar accesul se face pe bază de înscriere gratuită, în limita locurilor disponibile. Seara, de la ora 20:00, este programat un After Party SISAF pe terasa Mango Summer Garden, la care vor participa artiştii, prietenii şi publicul festivalului.

La fel ca în ultimii ani, publicul se poate bucura şi de o nouă proiecţie de film de artă. De această dată, evenimentul a fost adaptat condiţiilor actuale şi se va organiza în regim de Cinema Drive-In în parcarea Zacaria, în locaţia fostului magazin Trident.

Ultima zi de festival – duminică, 16 august, marchează punctul culminant al ediţiei – momentul în care pornim la drum pe biciclete, în cadrul Sibiu Street Art Tour. Vom face opriri în toate cele 12 locaţii revitalizate în acest an şi vom vedea în premieră lucrările finalizate, ce completează turul de artă stradală al Sibiului, cel mai mare de acest gen din România. Până la această ediţie, circuitul a ajuns la 84 de lucrări şi peste 8.100 metri pătraţi de culoare.

Sibiu International Street ART Festival este un eveniment organizat de Asociaţia ART Factory Transilvania şi cofinanţat de Primăria Municipiului Sibiu.

Parteneri: BMW Group – BMW – MINI / Raiffeisen Bank/ Loop Colors / CornerShop / Vimuro Paints / MUR Color / Muro / Visma / MRS Construct / Zacaria / Daisler Print House / KeepCalling / PrintCenter.ro / Militia / Vila Anca / IFM Efector / Promenada Sibiu / iVelo / Hardcon Design / Simpa / Hygienium / LIVEntertainment.

Comunicat de: Radio Guerrilla / Vice / Feeder.ro / Electronic Beats / Music Channel / Radio România Cultural / Modernism / Zeppelin / Igloo / The Institute / Observator Cultural / Zile şi Nopţi / Sibiu City App / Capital Cultural / Turnul Sfatului.

Parteneri Media Internaţionali: I Support Street Art / Street Art Cities / ArtPeople


Urmareste CriticNational.ro pe FACEBOOK.COM

Distribuie articolele noastre si intra in comunitate. Daca ai un comunicat sau o stire, trimite-o acum pe [email protected]

loading...

Adauga raspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.




Comunicate de presa

Revista Presei

Anunturi