La nivelul judeţului, în ultimele 24 de ore au fost internate 17 persoane diagnosticate cu Covid – 19, în acelaşi interval de timp fiind externate 29 persoane declarate vindecate.
Din totalul celor 517 pacienţi internaţi în Spitalul Judeţean de Urgenţă „Sf. Ioan cel Nou” Suceava, 132 pacienţi sunt diagnosticaţi cu Covid- 19, 156 pacienţi sunt în zona tampon şi 229 pacienţi sunt cu alte afecţiuni (non-Covid). Din cei 132 pacienţi diagnosticaţi Covid- 19, 85 pacienţi prezintă forme medii ale bolii, 34 forme uşoare, iar 13 pacienţi cu forme grave sunt internaţi în secţia ATI, dintre care doi sunt ventilaţi mecanic.
La nivelul Spitalului Municipal Rădăuţi sunt internaţi un număr de 62 pacienţi diagnosticaţi cu Covid- 19 şi 14 persoane suspecte de infecţie cu noul coronavirus.
Persoanele suspecte Covid-19, internate în zonele tampon, în cazul confirmării infecţiei cu noul coronavirus sunt declarate pacienţi diagnosticaţi Covid-19, fără a fi influenţată statistica în ceea ce priveşte numărul de internări.
Numărul total de persoane testate până în prezent este de 37848 persoane, în ultimele 24 de ore fiind testate 394 de persoane.
La data prezentului comunicat se află în carantină 612 de persoane. Conform Ordinului Ministerului Sănătăţii nr. 1309/ 2020 , carantina persoanelor se impune, în condiţiile pandemiei de COVID- 19, pentru persoanele care au intrat în contact direct cu persoane sau cel puţin cu o persoană confirmată cu SARS-CoV-2, prin testare cu metoda RT-PCR, precum şi pentru persoanele care sosesc din ţări şi/sau zone cu risc epidemiologic ridicat, ţări şi/sau zone stabilite de către INSP în condiţiile legii. De asemenea în izolare la domiciliu se află 116 de persoane. Conform actului normativ menţionat mai sus izolarea se dispune în cazul persoanelor diagnosticate cu virusul SARS-CoV-2 prin testare cu metoda RT-PCR sau cu semne şi simptome sugestive infectării cu virusul SARS-CoV-2.
Conform distribuţiei cazurilor Covid -19 pe unităţi administrativ teritoriale, din cele 114 unităţi administrativ teritoriale 41 nu au niciun caz de infecţie Covid-19 în evoluţie, 27 au câte un caz în evoluţie, 27 au sub cinci cazuri în evoluţie, 10 au sub zece cazuri în evoluţie iar 9 au peste zece cazuri în evoluţie.
La data prezentului comunicat în judeţul Suceava sunt 343 de cazuri de infecţie Covid -19 în evoluţie.
În cursul zilei de 14.08.2020 poliţiştii au desfăşurat activităţi în context Covid 19, fiind verificate cu privire la respectarea măsurilor şi interdicţiilor impuse 499 persoane.
De asemenea, au fost verificate 106 societăţi comerciale şi au fost aplicate 10 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 8200 lei, pentru nerespectarea măsurilor de protecţie individuală şi neluarea măsurilor pentru diminuarea impactului riscurilor conform Legii nr.55/2020.
Datele înscrise în prezentul comunicat sunt din situaţiile oficiale întocmite şi transmise de instituţiile competente.