Cristi Ganea este foarte aproape de o nouă aventură în cariera sa, fiind dorit de o echipă cu nume important din Grecia. Fotbalistul împrumutat în retur la Viitorul, club care l-a lansat în fotbal, nu se află nici pentru următoarea stagiune în planurile celor de la Athletic Bilbao, astfel că despărțirea este iminentă, temporar sau definitiv. Mijlocașul de 28 de ani a devenit ținta mai multor cluburi, însă cel mai interesat se află în acest moment AEK Atena, pentru un transfer în această vară, anunță Digisport. Cristi Ganea, aproape de un transfer la AEK Atena Grecii caută un fundaș de bandă stânga pentru sezonul viitor, în care își doresc să lupte pentru titlul de campioană, iar jucătorul cotat la 800.000 de euro este prima opțiune, existând discuții pentru a se mutarea. AEK Atena va disputa la finele acestui luni finala Cupei Greciei, contra lui Olympiacos, partidă ce se anunță a fi una de foc pentru fotbalul elen. Cristi Ganea a evoluat în doar 10 partide la revenirea sa în România, la formația condusă de Gică Hagi, ce s-a produs în iarnă. Ganea a fost transfer la Athletic Bilbao în vara anului 2018 însă nu a reușit să se impună la clubul basc. Timp de un sezon și jumătate a evoluat la Numancia, din LaLiga 2, iar în ianuarie, anul acesta, a căutat forma de altădată la Viitorul. Cristian Ganea are și cetățenie spaniolă și a copilărit în „Țara Bascilor”, acolo unde și-a făcut și junioratul, motiv pentru care a devenit eligibil pentru un transfer la Athletic Bilbao, club recunoscut pentru politica naționalistă, de a transfera doar jucători din regiune, ori cu legături puternice cu „Țara Bascilor”. „Ganea a luat o decizie foarte bună când a decis să revină în România, pentru că acolo poate juca meci de meci. A şi marcat un gol superb şi, în plus, joacă toate meciurile. Mai mult în linia mediană decât în bandă, ca fundaş stânga. Sunt foarte (…)