Cristina Laslo și Bianca Bazaliu intră în programul de pregătire al echipelor Minaur Baia Mare, respectiv CSM București, după ce WADA a aprobat înghețarea pedepselor primite în cazul „Corona Brașov”. În schimb, Daciana Hosu, a treia jucătoare care are deja dreptul de a reveni în activitate, este deocamdată blocată de Corona Brașov. Portarul a ajuns la un acord cu SCM Rm. Vâlcea, dar nu se poate alătura echipei pregătite de Florentin Pera din cauza demersurilor clubului de la poalele Tâmpei. Corona Brașov a blocat-o pe Daciana Hosu printr-un Apel la FR de Handbal să înceapă antrenamentele la o nouă echipă Cazul de dopaj „Corona Brașov” a ajuns, cu câteva excepții, la final, după ce Agenția Națională Anti-Doping (ANAD) a emis ieri un Ordin privind înghețarea sancțiunii de suspendare din activitatea sportivă pentru 16 jucătoare. A fost o poveste dureroasă pentru sportive, a suferit și handbalul românesc, atât ca imagine, dar cât și al rezultatelor, în special la Campionatul Mondial din decembrie 2019, unde naționala a încasat niște înfrângeri istorice! Nu mai puțin de patru jucătoare din lotul „Brașov” au fost oprite să facă deplasarea în Japonia cu două zile înainte, este vorba despre Cristina Laslo, Bianca Bazaliu, Eliza Buceschi și Daria Bucur. Unele sportive încearcă să facă uitat cât mai repede acest vis urât, în schimb, pentru altele, calvarul continuă! Este și cazul Dacianei Hosu, care are dreptul să revină la handbal după o pauză de 9 luni, dar nu poate din cauza clubului. Dacă Bianca Bazaliu și Cristina Laslo și-au încheiat în iunie contractele cu Corona Brașov, în schimb, portarul încă mai are raporturi contractuale cu clubul. Bineînțeles, că în toată această perioadă de suspendare nicio jucătoare nu a beneficiat de niciun venit. Daciana Hosu a depus o solicitare în urmă cu ceva timp pentru a se constata încetarea raporturilor (…)