CS Universitatea Craiova-CFR Cluj a fost o partidă palpitantă, cu multe goluri și faze controversate. Ardelenii au cerut două lovituri de la 11 metri, după hențul lui Vătăjelu și faultul lui Ștefan Vlădoiu asupra lui Billel Omrani. Arbitrul Ovidiu Hațegan a făcut de fiecare dată semn că jocul poate să continue. Dan Nistor a deschis scorul, dar ardelenii au egalat în prima repriză după reușita lui Vinicius. CFR Cluj a trecut în avantaj după golul lui Kevin Boli, care a reluat impecabil, în minutul 56, cu capul, după centrarea lui Ciprian Deac. Acum două săptămâni, jucătorul era aspru criticat. Ardelenii au câștigat cu 2-0 partida de pe teren propriu cu Gaz Metan, iar fundașul din Cote d’Ivoire a fost eliminat după un fault dur. „Știam că va fi un meci greu. S-a văzut în jocul nostru că am fost crispați. Boli nu avea voie să facă acest lucru, a luat un cartonaș stupid. Boli a avut probleme personale, este foarte rău învățat de către cei de lângă el. Sunt mulți jucători la CFR care nu sunt învățați bine și se mai vede pe teren și se mai întâmplă lucruri pe care le merită. Boli a dispărut de la echipă și a apărut, când dispari și apari, faci ce ai făcut azi. El este un jucător pe care eu l-am luat la CFR. Avea salariu mic la Viitorul, i-am făcut un salariu mare. L-am luat în China, i-am dat milioane de euro și, din păcate, jucatorii uită acest lucru, și ăsta e și Boli. Dar sunt foarte mulți jucători în aceeași situație, care uită de unde au plecat și ce trebuie să facă. Dumnezeu l-a pedepsit și pe el și putea să ne pedepsească pe noi”, a declarat Dan Petrescu la finalul partidei CFR Cluj-Gaz Metan. The post Dan Petrescu poate fi salvat de jucătorul pe care l-a făcut praf acum trei săptămâni. „Dumnezeu l-a pedepsit! I-am dat milioane de euro!” appeared first on (…)