Daniel Ghiță, campion K1, atrage atenția asupra faptului că de la izbuncirea pandemiei COVID-19 sunt ignorate celelalte probleme majore. Cazurile de coronavirus din România au început să scadă, în ultimele 24 de ore fiind testate pozitiv 823 de persoane. „COVID = Controlul Omenirii prin Vaccinare şi Identificare Digitală? Câţi oameni au murit de cancer anul acesta? Ştie cineva? Numai de COVID se moare? Virusul există, niciun dubiu. Eu îl văd ca cel mai periculos virus, pentru că ne-a luat toate libertăţile!”, e postarea lui Daniel Ghiță pe rețelele sociale. Conform Mediafax, până luni, au fost confirmate în total 54.009 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus.
27.750 de pacienţi au fost declaraţi vindecaţi şi 4.807 pacienţi asimptomatici au fost externaţi la 10 zile după depistare. În urma testelor efectuate la nivel naţional, faţă de ultima raportare, au fost înregistrate 823 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS CoV 2 (COVID 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 302 de persoane au fost reconfirmate pozitiv. Până luni, 2.432 persoane diagnosticate cu infecţie cu COVID-19 au murit. De duminică au fost înregistrate 19 de decese (9 bărbaţi şi 10 femei), ale unor pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, internaţi în spitalele din Arad, Argeş, Bacău, Bistriţa-Năsăud, Brăila, Braşov, Dolj, Gorj, Ialomiţa, Mehedinţi, Mureş, Prahova, Timiş, Vaslui şi Ilfov. Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria 30-39 de ani, 2 la categoria 40-49 ani, 2 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 2 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 5 decese la categoria de vârstă 70-79 ani şi 7 decese la categoria de peste 80 de ani. Toate cele 19 de decese înregistrate sunt ale unor pacienţi care au (…)