Romanul ”Craii de Curtea-Veche” este principala operă a scriitorului Mateiu I. Caragiale (n. 25 martie 1885- m. 17 ianuarie 1936), fiul dramaturgului I. L. Caragiale şi al Mariei Constantinescu.
Potrivit volumului ”Dicţionarul scriitorilor români” (Editura Fundaţiei Culturale Române, Bucureşti, 1995), Mateiu I. Caragiale a început să lucreze la acest roman din anul 1910.
Romanul a fost publicat mai întâi, pe capitole, în revista ”Gândirea”, între 1926-1927, iar în 1929 a fost publicat la Editura Cartea Românească din Bucureşti.
”La apariţia în volum, în 1929, s-a bucurat de un răsunător succes, impunându-se atenţiei tuturor prin farmecul cu totul aparte al paginilor de incantaţie evocatoare, prin pasta densă a imaginilor caracteristice atmosferei balcanice şi levantine, prin ineditul straniu al stilului. Valoarea romanului rezidă în substanţa fondului său, în semnificaţiile pe care le degajă, în structura caracterologică a personajelor şi, mai cu seamă, în ciudăţenia atmosferei şi pitorescul stilului”, se arată în „Dicţionarul general al literaturii române” apărut sub egida Academiei Române (Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2004)
Titlul romanului vine de la o anecdotă publicată de I. L. Caragiale în ”Vatra”, unde se explică originea expresiei ”crai”. ”O ceată de mahalagii în frunte cu grecul Melanos s-a răsculat, după mazilirea lui Gr. Ghica, şi a început a jefui oraşul. Melanos, cu cucă de domn în cap şi cu haine voievodale furate, trecea prin oraş cu ”craii” lui, beat mort, călare pe măgar. Vechii crai erau deci un fel de boemi dezmăţaţi, bucureşteni, cărora le corespund la altă epocă eroii cărţii”, arată George Călinescu în ”Istoria literaturii române de la origini până în prezent” (ediţia a II-a, revăzută şi adăugită, Editura Minerva, Bucureşti, 1982). În romanul de faţă, eroii sunt trei ”crai” – Paşadia, Pantazi şi Pirgu – ”tovarăşi nedespărţiţi de inimaginabil desfrâu, cei dintâi doi de structură aristocratică (în modul particular al lui Mateiu Caragiale), cel de-al treilea obscur bucureştean, care va face carieră de parvenit”. ”Suntem în Bucureştii semibalcanici, semioccidentali, unde fineţa cea mai înaintată se amestecă cu înjurătura şi pofta grosolană”, remarcă, de asemenea, George Călinescu.
În roman, cei trei crai, Paşadia, Pantazi şi Pirgu, fac parte din boema Bucureştiului de odinioară. ”Noaptea mai ales, se reunesc prin birturi şi taverne de mahala sau în case deocheate (…) unde se dedau beţiei, jocurilor de cărţi şi plăcerilor carnale (…) Cu o remarcabilă intuiţie artistică, Mateiu Caragiale a putut extrage o poezie indicibilă din boema şi surparea prin viciu a personajelor coborâtoare din stirpea aristocratică”. („Dicţionarul general al literaturii române”, Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2004).
Perpessicius sublinia că romanul ”Craii de Curtea-Veche” este ”o carte încărcată de poezie, o operă a unui artist împătimit de mirajele expresiei artistice. Graţie lor, acestor podoabe ce biruie veacurile, romanul lui Mateiu I. Caragiale se situează printre capodoperele epicei noastre contemporane”.
Pentru romanul „Craii de Curtea-Veche” Mateiu I. Caragiale a fost distins cu Premiul Societăţii Scriitorilor Români în 1929. AGERPRES/(Documentare – Ruxandra Bratu; editor: Horia Plugaru, editor online: Irina Giurgiu)
sursa: AGERPRES