DOZA DE CULTURĂ: „Simfonia a VII-a” de Sibelius

Simfonia a VII-a în do major op. 5 este ultima simfonie publicată de compozitorul finlandez Jan Sibelius (1865-1957).

Lucrarea a fost realizată în 1924 iar prima audiţie, sub bagheta compozitorului, a avut loc la Stockholm. Titlul iniţial a fost ‘Fantasia sinfonica No. 1’, la care Sibelius a renunţat în 1925.

Spre diferenţă de cele mai multe simfonii, care cuprind patru mişcări, „Simfonia a VII-a” include o singură mişcare. Este considerată una dintre cele mai originale simfonii şi cea mai reuşită compoziţie a lui Sibelius.

„Marea forţă a muzicii lui Sibelius rezidă în faptul că din profunzimele ei statice, niciodată sinonime cu imobilitatea totală, izbucneşte inexorabil o considerabilă forţă motrice, în cazurile cele mai fericite (Simfonia a VII-a) cele două mergând până la a se combina perfect”, potrivit Dicţionarului de mari muzicieni (Ed. Enciclopedică, 2006).

După Simfonia a VII-a, Sibelius a mai scris doar muzica de scenă pentru „Furtuna” lui Shakespeare şi poemul simfonic „Tapiola”. Şi-a petrecut ultimii 30 de ani într-o linişte totală.

Creaţia lui J. C. Sibelius (116 opusuri) este influenţată de folclor şi se încadrează în romantismul târziu. Muzicianul a optat pentru expresia melodică, linia amplă, dovedind un simţ fin pentru orchestraţie. A imprimat lucrărilor un caracter exotic, specific nordului, ceea ce i-a asigurat o largă audienţă internaţională, mai ales în America. Unele compoziţii ale sale se înscriu în sfera neoromantismului.

A studiat de la vârsta de nouă ani pianul, iar, de la cincisprezece, vioara. A început să urmeze ştiinţele juridice la Universitatea din Helsinki, ulterior hotărându-se să devină muzician de carieră. A intrat la Conservator (1885), unde i-a avut ca profesori pe M. Wegel şi F. Busoni. A beneficiat de burse de studii la Berlin şi la Viena, ca elev al profesorilor A. Becher, R. Fuchs şi K. Goldmark.

A început să compună muzică de la vârsta de douăzeci şi trei de ani, statul stabilindu-i o subvenţie pe viaţă, spre a se dedica exclusiv acestei arte. A compus: muzică de scenă, vocal-simfonică – patru cantate: „Cantata promoţiei anului 1897”, „Patria noastră” (1918), „Cântecul pământului” (1919) şi „Imnul pământului” (1920); două poeme: „Kullervo” (1892), „Fiica naturii” (1913); balade: „Soţia luntraşului” (1897), „Regina captivă” (1906), simfonică – şapte simfonii, poeme – „Cântecul primăverii” (1895), „Finlandia” (1899), suite, fantezii, uverturi, muzică de cameră, concerte. AGERPRES (Documentare – Horia Plugaru, editor: Ruxandra Bratu)

Explicație foto deschidere: Violonistul Gabriel Croitoru în timpul concertului desfășurat sub genericul Stagiunea Regală, sub bagheta dirijorului Horia Andreescu, cu prilejul prezentării albumului ‘SIBELIUS 150’, la Ateneul Român

sursa: AGERPRES