Critic National
Fotbal: Adrian Iencsi a condus primul antrenament la Rapid ca antrenor principal, Critic National

Fotbal: Adrian Iencsi a condus primul antrenament la Rapid ca antrenor principal

Adrian Iencsi a condus marţi primul său antrenament din postura de antrenor principal al echipei de fotbal Rapid Bucureşti, pe stadionul din Regie, având sub comanda sa 26 de jucători, potrivit site-ului oficial al clubului.

Iencsi îl va avea ca antrenor secund pe fostul căpitan Valentin Negru (37 de ani), care a evoluat în Giuleşti între 2004 şi 2006, dar şi în sezonul 2013/2014, având peste 100 de meciuri pentru Rapid.

”Mă bucur că am plăcerea să fiu din nou acasă, am un entuziasm fantastic şi de-abia aştept să ne revedem pe stadion. Am un dor nebun, mă simt din nou tânăr şi sunt mândru că port din nou culoarea alb-vişinie”, a fost mesajul transmis suporterilor de către Adi Iencsi.

”Sunt foarte fericit că am revenit acasă, la Rapid, şi sper din tot sufletul să promovăm împreună”, a spus secundul Vali Negru.

La antrenamentul de marţi au participat şi Cătălin Hlistei, Paul Copaci şi Sandro Djuric, jucători care fost învoiţi luni.

Iencsi va fi prezentat oficial miercuri, de la ora 17:00, într-o conferinţă de presă online.
AGERPRES (AS-editor: Mihai Ţenea, editor online: Irina Giurgiu)

 

Sursa foto: FC Rapid 1923/facebook.com

sursa: AGERPRES


Urmareste CriticNational.ro pe FACEBOOK.COM

Distribuie articolele noastre si intra in comunitate. Daca ai un comunicat sau o stire, trimite-o acum pe [email protected]

loading...

Adauga raspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.




Comunicate de presa

Revista Presei

Anunturi