Antrenorul echipei de fotbal FCSB, Anton Petrea, a declarat, joi seara, după victoria cu Şirak Ghiumri, scor de 3-0, în primul tur preliminar al Europa League, că adversarii au pus ceva probleme jucătorilor săi, în special în prima repriză, dar se consideră mulţumit şi se bucură de calificarea în faza următoare a competiţiei.
„A fost dificil, ştiam că vom întâlni un adversar care ne va pune probleme. I-am avertizat pe jucători înainte de meci, dar chiar şi aşa am avut ceva probleme, mai ales în prima repriză. Mă bucur însă pentru rezultat şi pentru calificare. Au fost câteva momente de nesincronizare, pe o lipsă de concentrare din partea noastră, pe care o să le analizăm. Într-adevăr, au avut 2-3 ocazii de a marca, dar şi noi am avut, din păcate nu am reuşit să mai fructificăm. Dar per total sunt mulţumit”, a afirmat Petrea la postul Look Plus.
„Este interesant pentru toată lumea acest sistem cu o singură manşă în Europa League, dar pentru noi e mai dificil. Acest sistem te face să joci fiecare meci ca pe o finală şi atunci trebuie să tratezi partida un pic diferit. Mai avem până la grupele Europa League, trebuie să o luăm pas cu pas, urmează turul doi şi trebuie să ne concentrăm doar pe acest meci. Vom vedea apoi ce urmează”, a adăugat tehnicianul.
Întrebat cum explică înlocuirea la pauză a lui Sergiu Buş, jucător convocat la echipa naţională, Petrea a răspuns:”Nu e vorba că am fost nemulţumit de el, dar jucăm din trei în trei zile şi jucătorii nu sunt la nivelul de pregătire optim. Şi atunci încercăm să îi rotim pe cât posibil. Mă bucur pentru Buş că a fost convocat în premieră la echipa naţională, îi urez mult succes”.
Echipa de fotbal FCSB s-a calificat în turul al doilea preliminar al Europa League, după ce a învins echipa armeană Şirak Ghiumri cu scorul de 3-0 (1-0), joi seara, pe Arena Naţională din Bucureşti, în primul tur preliminar al competiţiei.
AGERPRES (V, AS-editor: Marius Ţone, editor online: Alexandru Cojocaru)
Citiţi şi:
* Fotbal: FCSB s-a calificat fără emoţii în turul al doilea preliminar al Europa League
sursa: AGERPRES