Skip to content
Critic National
Meniu
  • Home
  • Politica
  • Justitie
  • Social
  • Sanatate
  • Lifestyle
  • Fapt divers
    • Revista presei
  • Comunicate de presa
  • Anunturi
    • Afaceri, prestari servicii si firme
    • Agro si industrie
    • Animale de companie
    • Auto, moto si ambarcatiuni
    • Casa si gradina
    • Electronice si electrocasnice
    • Imobiliare
    • Locuri de munca
    • Mama si copil
    • Moda si frumusete
    • Timp liber, hobby, sport si arta
  • Contact
Meniu

Fotbal: FC Dinamo i-a prelungit contractul lui Deian Sorescu până în 2023

Publicat: 28 august 2020

Clubul de fotbal FC Dinamo a anunţat, vineri dimineaţă, pe un site de socializare, prelungirea contractului jucătorului Deian Sorescu (22 de ani) până în 2023.

„Clubul Dinamo Bucureşti a ajuns la un acord cu mijlocaşul Deian Sorescu pentru prelungirea raporturilor contractuale până la 30 iunie 2023, a anunţat directorul sportiv Rufo Collado. Marcatorul unicului gol al dinamoviştilor în partida cu FC Hermannstadt, scor 1-1, în prima etapă a acestui campionat, a fost golgheterul echipei în sezonul trecut, cu 11 goluri, 10 în Liga I şi unul în Cupa României”, se arată într-o postare publicată pe contul oficial de Facebook al grupării alb-roşii.

Transferat în vara anului 2018 de la ASU Politehnica Timişoara, Deian Sorescu a adunat 74 de meciuri în tricoul echipei Dinamo, în toate competiţiile, marcând 14 goluri.

Mijlocaşul dinamovist a fost nominalizat de selecţionerul Mirel Rădoi pe lista de rezervă a jucătorilor convocaţi la prima reprezentativă a României pentru meciurile cu Irlanda de Nord (4 septembrie, Bucureşti) şi cu Austria (7 septembrie, Klagenfurt), în noua ediţie a Ligii Naţiunilor.
AGERPRES (AS-editor: Marius Ţone, editor online: Andreea Lăzăroiu)

 

Sursa foto: www.fcdinamo.ro

sursa: AGERPRES

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

©2025 Critic National Toate drepturile, rezervate.