Atacantul echipei naţionale a României, George Puşcaş, a declarat, duminică, într-o conferinţă de presă online, că el şi colegii săi, aflaţi înaintea debutului noii ediţii a Ligii Naţiunilor, trebuie să se gândească la faptul că au şanse să câştige grupa din care mai fac parte Irlanda de Nord, Austria şi Norvegia.
„Meciurile cu Irlanda de Nord şi Austria sunt cele mai importante din această grupă pentru că reprezintă debutul în Liga Naţiunilor. După această lungă perioadă de pauză ar trebui să dăm totul, sunt două meciuri pe care trebuie să le tratăm foarte serios. Trebuie să pornim cu gândul că avem şanse să câştigăm grupa din Liga Naţiunilor. Ăsta ar fi punctul de plecare al nostru. Iar apoi trebuie să tratăm fiecare meci la nivelul nostru maxim. Nu cred că e o echipă mai bună sau mai puţin bună în grupă, vreau să vorbesc doar de noi. Important e să fim pregătiţi bine la fiecare meci”, a afirmat atacantul formaţiei Reading.
El a menţionat că nu îl interesează prea mult să marcheze, ci obţinerea a maximum de puncte în meciurile cu Irlanda de Nord şi Austria.
„Este o concurenţă bună în atacul naţionalei, este nevoie de concurenţă peste tot, cu atât mai mult la prima reprezentativă. Ar trebui să ne bucure lucrul acesta pentru că reprezentăm România şi fiecare dintre noi trebuie să dea maximum, să demonstreze că merită să îmbrace tricoul echipei naţionale. Dacă vom face un joc bun şi vom câştiga, atunci nici nu mă interesează prea mult dacă eu marchez. Voi fi mult mai fericit cu 6 puncte”, a precizat Puşcaş.
„Nu ştiu dacă în meciul cu Irlanda de Nord va fi un avantaj pentru mine faptul că sunt familiarizat cu fotbalul britanic. Eu mă pregătesc foarte bine pentru fiecare meci, încerc să acumulez cât mai mult şi să fiu într-o formă cât mai bună din punct de vedere fizic. Să dea Domnul să ajung cât mai repede la un turneu final, ar fi un vis pentru mine să joc cu naţionala mare la acel nivel. Pentru asta te faci fotbalist”, a adăugat fotbalistul.
George Puşcaş este de părere că foştii săi colegi de la selecţionata Under 21 vor avea ocazia să fie convocaţi pe viitor la prima reprezentativă. „Toţi jucătorii care au fost la naţionala Under 21 sunt foarte buni, însă cei care lipsesc acum din lotul primei reprezentative nu înseamnă că nu vor avea şansa să joace pe viitor aici. Trebuie respectată decizia selecţionerului, iar noi să ne facem treaba atunci când suntem convocaţi. Normal, oricine ar trebui să fie supărat dacă nu ajunge la naţională. Ionuţ Radu ştie foarte bine că va ajunge în cele din urmă aici pentru că aici e locul lui. Îl aşteptăm la următoarea acţiune a naţionalei”, a explicat Puşcaş.
Atacantul consideră că a făcut o alegere bună anul trecut când a ales să joace în Anglia la divizionara secundă Reading. „M-am obişnuit în Anglia, este un campionat greu, un campionat bazat pe partea fizică. Se joacă mult la contact. A fost doar al doilea meci de pregătire la echipa de club, eu sper să acumulez cât mai multe minute şi cât mai multe goluri pentru că e important acest presezon după anul trecut care a fost unul greu”, a mai spus el.
Echipa naţională de fotbal a României întâlneşte la 4 septembrie (ora 21:45), la Bucureşti, selecţionata Irlandei de Nord, şi la 7 septembrie (ora 21:45), la Klagenfurt, reprezentativa Austriei, în primele două partide din noua ediţie a Ligii Naţiunilor.
AGERPRES (V-editor: Marius Ţone, editor online: Ada Vîlceanu)
sursa: AGERPRES