Antrenorul echipei de fotbal CSM Poli Iaşi, Daniel Pancu, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă online, că formaţia sa are în continuare mari probleme de lot şi în aceste condiţii partida cu FC Botoşani de duminică pare una „dezechilibrată”.
„Întâlnim FC Botoşani, una dintre echipe foarte bune ale campionatului care nu mai departe de ieri a reuşit să treacă de un tur în cupele europene, într-o deplasare foarte grea pentru oricine. Nu e uşor să câştigi în Kazahstan, iar pentru asta merită felicitaţi. FC Botoşani e o echipă stabilă, omogenă, cu continuitate, cu jucători cu viteză în special în atac. Acolo este şi un antrenor cu spirit ofensiv pe care îl apreciez, dar mi-aş fi dorit să îl întâlnesc undeva după etapa a 10-a. E un derby al Moldovei, sunt orgolii mari puse în joc. La prima vedere pare o partidă dezechilibrată cu Botoşani, pentru că noi avem probleme mari de lot în continuare. Însă dacă ne menţinem entuziasmul şi dăruirea din prima etapă putem spera la un rezultat bun”, a spus el.
Faţă de meciul cu Chindia Târgovişte din debutul noului sezon, Pancu afirmă că nu se va putea baza pe fundaşul Cosmin Frăsinescu, accidentat.
„E un avantaj că ei vin după o deplasare lungă, doar că ei au un lot foarte numeros spre deosebire de noi. La ei oricine înlocuieşte un titular nu e diferenţă mare de valoare. Din păcate Frăsinescu s-a accidentat şi se adaugă celor doi indisponibili, Chacana şi Assulin. Şansele ca Frăsinescu să joace sunt foarte mici şi avem o mare problemă pentru că pe postul lui îi avem pe Brînză şi Baxevanos, ambii împrumutaţi de la FC Botoşani, care nu au drept de joc în acest meci. Practic rămânem într-un singur fundaş central şi va trebui să improvizez. Breeveld a revenit şi el la antrenamente, se simte din ce în ce mai bine, însă deocamdată se pregăteşte separat”, a explicat tehnicianul.
În ceea ce îl priveşte pe jucătorul Luis Carlos Almada Soares Platini, care nu a revenit la timp din vacanţă, Pancu a precizat că acesta a reintrat în cele din urmă în programul echipei.
„Platini a intrat în programul echipei deşi eram foarte supărat pe el. Mi-a explicat situaţia în amănunt, în sensul în care nu a avut zboruri şi, în plus, a fost blocat în Portugalia trei zile pentru a face testul COVID-19. Mi-a mai trecut supărarea pe el. Vom discuta săptămâna viitoare aspectele legate de întârzierea lui la lot”, a mai afirmat antrenorul.
Echipa de fotbal CSM Poli Iaşi întâlneşte, duminică, de la ora 15:30, în deplasare, formaţia FC Botoşani, într-o partidă contând pentru etapa a 2-a a Ligii I.
AGERPRES (V-editor: Marius Ţone, editor online: Simona Aruştei)
sursa: AGERPRES