Preşedintele Franței, Emmanuel Macron, a anunțat că asistenții sociali la domiciliu vor primi un bonus de 500 de euro pentru eforturile depuse în timpul epidemiei. Măsura vizează 320.000 de lucrători, impactul total al măsurii ridicându-se la 160 de milioane de euro.

Emmanuel Macron

Din totalul fondurilor, statul va aloca 80 de milioane de euro, iar administrațiile locale, restul.

”Aceşti bărbaţi şi femei au fost cei uitaţi ai sistemului de bonus pentru COVID”, a spus Macron, într-o conferință de presă, precizând că aceștia vor primi banii între septembrie și decembrie.

Șeful statului a lăudat eforturile celor care au permis unui număr de 800.000 de persoane în stare avansată de dependenţă şi altor 300.000 de invalizi să poată trăi la domiciliu în timpul pandemiei.

Macron a promis și că va promova într-un ritm accelerat, până la finalul anului, și o nouă lege privind asistența socială a persoanelor dependente. O prevedere vizează îmbunătățirea condițiilor de muncă pentru a face profesia mai atractivă, în condiţiile în care, în prezent, posturile disponibile nu sunt ocupate în totalitate, notează Agerpres.


Urmareste CriticNational.ro pe FACEBOOK.COM

Distribuie articolele noastre si intra in comunitate. Daca ai un comunicat sau o stire, trimite-o acum pe [email protected]

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.