Cifrele arată că avem o creștere zilnică, dar constantă a numărului de infectări, iar autoritățile speră să ajungem la faza de platou. Secretarul de stat din Ministerul Sănătății Horațiu Moldovan a explicat că până atunci nu se pune problema vreunei noi măsuri de relaxare. În schimb, rămâne îngrijorătoare situația din secțiile de Terapie Intensivă.
Secretarul de stat din Ministerul Sănătății Horațiu Moldovan: Suntem încă într-o perioadă de creștere, însă ritmul nu este exponențial. Nu avem de-a face cu o explozie, sunt 1300, 1200, 1400 de cazuri într-o zi. Relativ constantă această cifră, cu anumite variații mici în ultimele 6-7 zile. Numărul crescut de pacienți la ATI este ceea ce ne îngrijorează cel mai tare pentru ca este punctul fierbinte și după cum știm, numărul de locuri la Terapie Intensivă este totuși finit. Însă este suficient în această etapă. Avem aproximativ 400 de pacienți pentru nouă sute și ceva de locuri la terapie Intensivă.
sursa: TVR
Urmareste CriticNational.ro pe FACEBOOK.COM
Distribuie articolele noastre si intra in comunitate. Daca ai un comunicat sau o stire, trimite-o acum pe [email protected]