Mai multe candidaturi depuse pentru alegerile locale de Partidului Mișcarea Populară au fost falsificate. O spune conducerea circumscripției electorale din comuna Izvoru Crișului, județul Cluj. Zece localnici au aflat că numele și semnătura lor figurau în dosare, deși nu-și dăduseră acordul să candideze la Consiliul Local. De cealaltă parte, reprezentanții PMP spun că aceste persoane și-au depus candidaturile, iar apoi au declarat că actele au fost falsificate.
Unul dintre membrii Circumscripției Electorale din comuna Izvoru Crișului, județul Cluj, a observat că pe listele candidaților pentru Consiliul Local este numele unei rude. Aceasta însă nu știa de existența unui astfel de dosar.
Ulterior, au fost contactate alte 10 persoane, iar nouă dintre acestea au declarat că nu și-au depus candidatura.
Potrivit unor localnici, un reprezentant PMP le-ar fi spus oamenilor că intenționează să candideze la Consiliul Local și că are nevoie de semnături, însoțite de copii de buletin, care s-au regăsit apoi în cele 10 dosare.
Acestea au fost semnate de președintele PMP Cluj.
Senatorul Vasile Cristian Lungu spune că, inițial, doar cinci persoane au făcut contestații, iar apoi s-a decis ca toate candidaturile să fie retrase, în afară de cea a reprezentantului PMP. În acest caz a fost depusă o plângere penală.
sursa: TVR