Nici nu s-a uscat cerneala pe acordul istoric de 750 de miliarde de euro, la care liderii europeni au ajuns după cinci zile de negocieri epuizante, că planul de redresare economică post covid este pus în pericol de aleșii europeni.
Parlamentul European a votat o rezoluție în care amenință nici mai mult nici mai puțin cu blocarea acordului în forma actuală.
De ce? Pentru că liderii europeni au scăzut alocările bugetare din cadrul financiar multianual pentru o serie de politici finanțate mai generos până în prezent.
Au făcut asta ca să-i mulțumeasca pe zgârciții Europei – Austria, Olanda, Suedia, Danemarca și pe ultima sută, Finalnada.
Fără votul lor acest fond de 750 de miliarde de euro n-ar fi existat nici pe hârtie.
sursa: TVR