Monica Niculescu și Raluca Olaru au pierdut finala de dublu de la Praga

Româncele Monica Niculescu/Raluca Olaru au fost învinse de perechea cehă Lucie Hradecka/Kristyna Pliskova cu 6-2, 6-2, în finala de dublu a turneului de tenis de la Praga, dotat cu premii totale de 202.250 dolari.

Învingătoarele au dominat jocul şi au obţinut o victorie confortabilă, după 66 de minute.

Hradecka şi Pliskova au avut 4 aşi şi nu şi-au pierdut niciodată serviciul, salvând toate cele 7 mingi de break.

În fiecare set echilibrul s-a rupt la 2-2, scor la care cehoaicele, favoritele numărul doi, au luat jocul pe cont propriu, reuşind serii de câte patru ghemuri.

Niculescu şi Olaru, capi de serie numărul 4, vor primi pentru participare un cec de 5.000 de dolari şi 180 de puncte WTA la dublu.

Niculescu şi Olaru rămân fiecare cu 9 titluri de dublu în circuitul WTA, niciunul ca partenere.

Monica a mai jucat 17 finale de dublu, dintre care una la Wimbledon (2017), iar Raluca a pierdut alte 9 finale.

Sursa: Agerpres

sursa: TVR


Urmareste CriticNational.ro pe FACEBOOK.COM

Distribuie articolele noastre si intra in comunitate. Daca ai un comunicat sau o stire, trimite-o acum pe [email protected]

loading...

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Scroll to Top