Mii de turiști din toate colțurile țării se înghesuie pe cărările de munte în aceste ultime zile de vacanță. Pe Transalpina se circulă bară la bară, iar oamenii se opresc să-și facă fotografii și să admire peisajele. Cu toţii au vrut să scape de canicula din oraşe.
Pe Transalpina, turiștii au găsit răcoare dar și aglomerație. Au avut nevoie de multă răbdare pentru a parcurge drumul până la cel mai înalt punct de pe șosea, la 2145 de metri altitudine.
Transalpina e preferata motocicliștilor, care se bucură de traseul sinuos de 148 de km, ce străbate Munții Parâng prin județele Gorj, Vâlcea, Sibiu şi Alba.
Transalpina se închide în fiecare an pe 15 noiembrie și se redeschide primăvara, în funcție de vreme și de momentul în care se topește zăpada, iar drumul devine practicabil.
sursa: TVR