Dincolo de șine începe povestea lui Ahoe. Dintre smocurile terenului cu buturi din Parcul „Cireșarii”, casa legendarei CFR Grivița Roșie, cartierul tatălui său a răsunat strigătul de luptă „salutul din vechea Troie”. Apoi s-a propagat în bretelele orașului. La „Bumbești” pe Rahova, la Zahana, la „Paișpe Craci” lângă Grădina Icoanei (unde de tratație se ocupau șase chelnerițe și o responsabilă), în orice cârciumă din scalpul mahalalelor în care călca Ahoe, dar mai ales în spelunca „singaporenilor” inventată într-o cuhnie din Piața Rosetti, locul de ditiramb și zaveră în versuri pentru boemii epocii. Tudor Georgescu în certificatul de naștere, Tudor George pe fiecare copertă semnată, AHOE pe teren, pentru toți și peste tot. Un personaj siropos în peisajul gri al bordurilor bucureștene din comunism, un boem neîmblânzit, poet, traducător, baladist, sonetist. Rugby-ist. Jucător și antrenor. „Tudor George era un rugbist talentat, de altfel. A jucat în echipa națională de câteva ori. Un atacant periculos, dar, mai ales, era un apărător care se sacrifica și-și dădea sufletul pe terenul de joc. Într-un fel, mi-am putut da seama că și poezia lui avea aceleași caracteristici pe care le prezenta pe terenul de joc. În toate volumele sale de poezie nu găsești un singur vers lin și molatec. Toată poezia lui este o vijelie. Așa a și început, cu Legenda Cerbului, care i-a atras atenția nu numai lui Tudor Vianu, dar și întregii lumi literare din acei ani. Printre prieteni și cunoscuți, el era vestitul AHOE. Strigăt pe care-l proiecta în slavă. Atât pe terenul de joc, cât și la cârciumă sau pe stradă, în momentul în care își încheia o tiradă- începea chiar așa: “Un salut din vechea Troie- AHOE!”. Un om plăcut de șuetă, care își argumenta cu patos părerile, atât pe cele literare, cât și părerile despre o partidă de rugby sau o problemă socială. S-a simțit bine, (…)
