Președintele României, Klaus Iohannis, susține la ora 18:00, la Palatul Cotroceni, o conferință de presă, anunță Administrația Prezidențială. Știriletvr.ro vă prezintă cele mai importante declarații ale șefului statului, pe care le puteți urmări în direct la TVR1.
Conferința președintelui are loc în condițiile în care Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă se reuneşte în această după-amiază pentru a dezbate ordinul comun privind regulile de protecţie sanitară pe timpul campaniei electorale, dar şi măsurile referitoare la redeschiderea teatrelor, cinematografelor şi a restaurantelor.
Iar premierul Ludovic Orban are trecută în agendă o întâlnire cu reprezentanții sectorului ospitalității, HORECA.
Referitor la restaurante, premierul a arătat că există o propunere ca activitatea acestora să nu fie încă redeschisă în zonele unde există un nivel de răspândire a virusului peste un anumit număr de cazuri în ultimele 14 zile.
sursa: TVR