Critic National
critic national stiri 24/7

Ședința de plen pentru dezbaterea și votarea moțiunii de cenzură a fost reluată cu apelul nominal de prezență

Parlamentul dezbate și votează, astăzi, moțiunea de cenzură depusă de PSD, intitulată „Guvernul PNL – De la Pandemie la pande-mită generalizată”. PNL a anunțat că parlamentarii liberali nu participă la votul asupra moțiunii de cenzură. ALDE a anunțat că votează ca Guvernul Orban să fie demis, iar UDMR a susținut că va lua decizia astăzi.

Parlamentul dezbate și votează, astăzi, moțiunea de cenzură depusă de PSD, intitulată „Guvernul PNL – De la Pandemie la pande-mită generalizată”. PNL a anunțat că parlamentarii liberali nu participă la votul asupra moțiunii de cenzură. ALDE a anunțat că votează ca Guvernul Orban să fie demis, iar UDMR a susținut că va lua decizia astăzi.

ACTUALIZARE, ora 15.36: Parlamentarii s-au reunit în sala de plen. Se face prezența, prin apel nominal.

ACTUALIZARE, ora 14.30: Ședința de plen pentru dezbaterea și votul moțiunii de cenzură programată să înceapă la ora 14.00 a fost suspendată, din lipsă de cvroum. Parlamentarii au fost rechemați în sală la 15.30 pentru prezență. La deschiderea ședință au fost prezenți 170 senatori și deputați din totalul de 465.

După o consultare dintre liderii grupurilor parlamentare, ședința a fost suspendată o oră. Dacă se va constata că prezența nu este suficientă, este posibilă o amânare a votului la moțiunea de cenzură. Premierul Ludovic Orban și miniștrii din cabinetul său sunt prezenți în sala de plen a Parlamentului.

Orban afirmase că poziția politică a liberalilor este foarte clară – „noi nu participăm la această poțiune de cianură”. Parlamentarii PMP și USR au anunțat că nu vor fi prezenți în sală.

ACTUALIZARE, ora 12.00: Premierul Ludovic Orban a declarat, luni, că parlamentarii PNL nu participă la dezbaterea în Parlament a moţiunii de cenzură, însă Guvernul va fi prezent. Șeful executivului a adăugat că moţiunea este în afara Constituţiei.

ACTUALIZARE, ora 11.36: Președintele Klaus Iohannis susține, într-un comunicat de presă, că ”depunerea unei moțiuni de cenzură în această perioadă critică pentru viitorul României reprezintă un nou demers toxic, care riscă să pună în pericol combaterea eficientă a epidemiei de COVID-19”. Șeful statului acuză PSD că vrea să pună mâna pe putere cu orice preț și face un apel la parlamentari să nu devină complici la iresponsabilitate.

ACTUALIZARE, ora 10.41: Jurnalistul Ion M. Ioniță c0nsideră că PSD are șanse să dărâme Guvernul, având cei mai mulți parlamentari, dar având în vedere întâlnirile și negocierile din ultimele zile, moțiunea se joacă, în opinia sa, până la ultimul vot. ”Pe termen lung, schimbarea Guvernului nu ar fi un dezavantaj pentru PNL, care ar fi scos în opoziție”, consideră Ioniță.

_________________________________________________________________

Parlamentul dezbate și votează moțiunea într-o ședință care începe la ora 14.00. Care sunt însă șansele ca moțiunea să fie adoptată și astfel Guvernul să fie demis?

PSD are 137 deputați și 70 de senatori, deci, teoretic, 207 voturi în total. La acestea se adaugă 24 de voturi ale parlamentarilor de la PRO Romania si alte 3 voturi care vin de la parlamentarii ALDE. In total, pe hârtie, sunt 234 de voturi, suficiente pentru adoptarea moțiunii de cenzura pentru care este nevoie de 233 de voturi.

În același timp, PSD și Pro România au calculat inițial că vor avea 250 de voturi dar, după ce i-au dezertat câțiva aleși, Victor Ponta nu mai e sigur pe succesul moțiunii.

”Deja s-a negociat rezultatul moțiunii de mâine și chiar dacă noi toți, cei de la Pro România, o să votăm moțiunea de mâine, deja rezultatul cred că s-a și scris, s-au numărat și voturile. Nu se întâmpla nimic mâine, ramânem cu Orban”, a spus Ponta, ceea ce i-a iritat pe partenerii de la PSD. Social-democrații își îndeamnă aliații să onoreze angajamentul de susținere a moțiunii.

ALDE votează moțiunea de cenzură depusă de PSD „cu două mâini”, a anunțat Călin Popescu Tăriceanu.

USR și PMP au anunțat că nu vor participa la votul pentru moțiunea de cenzură, în timp ce UDMR a susținut că va decide luni cum va vota, cu toate că liderul Uniunii, Kelemen Hunor, spunea că „există cel puțin 1.000 de motive ca UDMR să voteze împotriva Guvernului”, însă există și contraargumente.

PNL a anunțat că parlamentarii liberali nu participă la votul asupra moțiunii de cenzură. Șeful Cancelariei prim-ministrului, Ionel Dancă, a depus la CCR sesizarea referitoare la conflictul juridic de natură constituțională determinat de moțiunea de cenzură. El critica PSD, spunând că e un „partid de piromani care dau foc la țară”, iar Guvernul este „pompier”.

sursa: TVR


Urmareste CriticNational.ro pe FACEBOOK.COM

Distribuie articolele noastre si intra in comunitate. Daca ai un comunicat sau o stire, trimite-o acum pe [email protected]

loading...

Adauga raspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.




Comunicate de presa

Revista Presei

Anunturi