Compania SpaceX a testat motorul ultimului prototip al vehiculului spaţial Starship pe care doreşte să-l folosească în programul de colonizare al planetei Marte, vehicul ce ar putea trece printr-un zbor de încercare la sfârşitul acestei săptămâni, transmite marţi Space.com.
Unicul motor Raptor al prototipului SN6 Starship a fost testat la 23 august, la facilitatea SpaceX din sudul Texasului, în apropiere de localitatea Boca Chica.
Motorul Raptor a fost testat pe loc, o procedură comună înainte de o lansare.
Predecesorul SN6, SN5, a fost lansată într-un zbor de încercare la începutul acestei luni şi este în prezent recondiţionată în pregătirea unor zboruri viitoare, conform declaraţiilor lui Elon Musk, fondatorul şi CEO-ul SpaceX.
Aceste teste vor deschide drumul omenirii spre Marte. SpaceX dezvoltă vehiculul spaţial Starship pentru a coloniza Planeta Roşie.
Misiunea pe care SpaceX doreşte să o lanseze spre Marte va fi formată din două componente: un vehicul de transport spaţial cu echipaj uman, lung de 50 de metri, denumit Starship şi o rachetă gigantică, denumită Super Heavy, care va trimite vehiculul în spaţiu. Ambele componente vor fi reutilizabile şi ambele vor fi motorizate cu motoare Raptor – 6 motoare Raptor pe vehiculul Starship şi 31 pe racheta Super Heavy.
Elon Musk a repetat de multe ori că SpaceX va continua să testeze noi variante ale vehiculului Starship în scopul de a pregăti o lansare de încercare până la altitudinea de 20 de kilometri, ce ar trebui să aibă loc în cursul acestui an. În august 2019, SpaceX lansa cu succes un prototip la scară redusă, Starhopper, un model cu un singur motor de propulsie, până la înălţimea de 150 de metri.
Recent, SpaceX a dezvăluit un „ghid al utilizatorului” pentru vehiculul Starship, în scopul de a-i populariza capacităţile de lansare ale unor încărcături foarte grele. Compania a semnat şi un contract cu un miliardarul japonez Yusaku Maezawa pentru o călătorie în jurul Lunii la bordul Starship, misiune ce urmează să aibă loc nu mai devreme de 2023. AGERPRES/(AS – autor: Codruţ Bălu, editor: Mihaela Moise, editor online: Simona Aruştei)
Sursa foto: SPadre / Twitter
sursa: AGERPRES