Skip to content
Critic National
Meniu
  • Home
  • Politica
  • Justitie
  • Social
  • Sanatate
  • Lifestyle
  • Fapt divers
    • Revista presei
  • Comunicate de presa
  • Anunturi
    • Afaceri, prestari servicii si firme
    • Agro si industrie
    • Animale de companie
    • Auto, moto si ambarcatiuni
    • Casa si gradina
    • Electronice si electrocasnice
    • Imobiliare
    • Locuri de munca
    • Mama si copil
    • Moda si frumusete
    • Timp liber, hobby, sport si arta
  • Contact
Meniu

Un bărbat din California are ciumă. Ancheta epidemiologică este în desfăşurare

Publicat: 19 august 2020

Un rezident al oraşului South Lake Tahoe, din California, a fost testat pozitiv pentru ciumă. Este primul caz apărut în ultimii cinci ani în acest stat, au anunţat marţi oficiali din domeniul sanitar, potrivit Reuters.

Autorităţile sanitare din comitatul El Dorado au precizat într-un comunicat că probabil persoana a fost înţepată de un purice infectat fie în timp ce-şi plimba câinele în regiunea Tahoe Keys, fie de-a lungul Truckee River Corridor, în partea est-centrală a Californiei. Ancheta epidemiologică este încă în desfăşurare.

În South Lake Tahoe au fost instalate panouri care avertizează asupra prezenţei ciumei şi comunică măsurile pentru prevenirea expunerii, au precizat aceştia.

Ciuma – care se poate manifesta în trei tipuri, inclusiv bubonică – este o boală foarte contagioasă şi deseori mortală provocată de bacterii transmise de rozătoare. Poate fi tratată în mod eficient cu ajutorul antibioticelor dacă este depistată la timp, au precizat autorităţile sanitare din El Dorado.

”Ciuma este prezentă în mod natural în multe părţi din California, inclusiv în regiuni mai înalte din ţinutul El Dorado. Este important ca oamenii să ia măsuri de precauţie pentru ei şi animalele lor de companie atunci când sunt afară, în special când se plimbă, fac drumeţii sau campează în zone unde sunt prezente rozătoare”, se arată într-un comunicat al autorităţilor sanitare.

„Cazurile de ciumă la oameni sunt extrem de rare, dar pot fi foarte grave”, a precizat un responsabil în domeniul sănătăţii publice din comitatul El Dorado, Nancy Williams.

Persoana infectată se află sub supravegherea personalului medical şi se recuperează la domiciliu, au precizat autorităţile.

(sursa: Agerpres)

sursa: TVR

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

©2025 Critic National Toate drepturile, rezervate.