În România, peste 5.000 de copii mor anual de cancer. O parte dintre ei pot fi salvați, dar costurile pentru tratamentele lor sunt uriașe. Sunt și alte boli care necesită tratamente speciale și de care depind viețile copiilor.
ONG-ul „Cutia cu medicamente” vine în ajutorul lor. Prin rețeaua creată face rost de medicamente pe care le distribuie gratuit.
Sabina Luculescu-Dinita, fondatorul ”Cutiei cu medicamente” a declarat la TVR că ONG-ul nu are limite geografice, atunci când trebuie să găsească un medicament de care are nevoie un copil.
Noi ne-am format o pânză cu ajutorul unor oameni minunați cei din Voluntari in Europa care ne ajută foarte tare să identificăm medicamentul respectiv și sa-l aducem cât mai repede în țară. Nu știu dacă există o limită geografică, nu a existat până acum și sperăm să nu existe nici de acum înainte
Medicamentele sunt distribuite gratuit de ONG-ul „Cutia cu medicamente”.
Sabina Luculescu-Dinita a vorbit și despre medicii pediatri din România pe care îi apreciază și a subliniat că foarte mulți dintre ei sunt dedicați meseriei.
În ciuda a ceea ce se crede, că sistemul nostru sanitar este fără speranță, vă zic cu mâna pe inimă că, cel puțin în ceea ce privește pediatria, sistemul nostru sanitar este plin de doctori care vor să-și facă meseria, care vor să salveze viețile acelea de mogâldețe.
Despre problemele cu care se confruntă medicii pediatri în spitale, a povestit la TVR, Cătălin Cîrstoveanu, șeful secției ATI nou născuți a spitalului Marie Curie.
Reanimarea noastră este plină permanent, avem în permanență 105-110-115 la sută cazuri internate, peste numărul admis de lege care ar trebui să fie undeva la 80%. Pandemie, nepandemie, muncă non stop.
Pe Sabina a cunoscut-o anul trecut prin intermediul unui părinte și o consideră ajutorul potrivit la momentul potrivit.
Medicul spune că autoritățile nu răspund atunci când au nevoie urgentă de anumite medicamente, care pot salva viața unui copil, iar ajutorul voluntarilor vine la momentul potrivit. El a vorbit despre un sistem condus de niște oameni care au încremenit în secolul trecut.
Cui să spui de o urgență? Eu rog Ministerul Sănătății și altele de trei ani de zile, să iau glucoză 50%, acum îi rog de doi ani de zile să luăm un farmacist pe secție, pentru că avem erori. Cine nu recunoaște, cine vorbește de acuma de infecții de spital, cine vorbește de erori de medicație, care în alte țări sunt recunoscute, care aduc mortalitate, cine vorbește de așa ceva? Noi spunem: Avem erori, lăsați-ne să angajăm un farmacist! L-am și adus plătit privat. Este foarte greu să discuți cu oamenii aștia care nu pricep nimic. Asta este problema, din nefericire(…) Nu ai cu cine vorbi. Pe cine interesează pediatria în țara asta? Ca atare, Sabina este depozitul central. Acesta este adevărul, da? Un sistem condus de niște oameni care au încremenit în deceniul trecut, în secolul trecut,spune medicul Cătălin Cîrstoveanu, șeful secției ATI nou născuți a spitalului Marie Curie.
sursa: TVR