Zona Făget, Timiș, iese din carantină. Numărul persoanelor infectate este în scădere

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Timiş a decis astăzi scoaterea din starea de carantină zonală COVID a oraşului Făget şi a celor 3 sate aparţinătoare carantinate pe data de 26 iulie. Măsura intră în vigoare mâine. Analiza epidemiologică efectuată de Direcţia de Sănătate Publică a arătat că numărul bolnavilor este în scădere.

“În urma analizei epidemiologice efectuate de Direcţia de Sănătate Publică Timiş la nivelul oraşului Făget, inclusiv în localităţile Colonia Mică, Temereşti şi Bichigi, a reieşit faptul că trendul cazurilor de infectare cu virusul SARS-CoV-2 este descrescător, iar numărul cazurilor active a scăzut sub 3/1000 de locuitori. Ca atare, DSP a propus ridicarea măsurii de carantină zonală instituită în oraşul Făget şi în localităţile Colonia Mică, Temereşti şi Bichigi, după expirarea celor 14 zile de carantină. Propunerea a fost trimisă spre avizare Institutului Naţional de Sănătate Publică (INSP)”, arată un comunicat al Prefecturii Timiş, citat de Agerpres.

După avizul Institutului Național de Sănătate Publică, vineri după-amiază a fost convocat Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă. S-a emis astfel o hotărâre privind ridicarea măsurii de carantinare a oraşului Făget şi a celor 3 sate. 

În perioada următoare, starea de sănătate a populaţiei din Făget şi din satele aparţinătoare va fi monitorizată prin intermediul asistenţei medicale primare (medici de familie, asistenţă socială), precum şi de către personalul Spitalului Orăşenesc Făget, sub supravegherea DSP Timiş.

De asemenea, pentru o perioadă de 30 de zile, se suspendă desfăşurarea tuturor târgurilor, iarmaroacelor, oboarelor, pieţelor de vechituri şi a pieţelor agroalimentare. Terasele vor avea orar de funcţionare în intervalul 08.00 – 22.00, iar transportul în comun și deplasarea către locul de muncă cu curse speciale se vor face la maximum jumătate din capacitatea de transport a vehiculului, cu obligativitatea folosirii măştii.

Slujbele religioase se vor desfăşura doar în aer liber, cu un număr de maximum 50 de participanţi, cu respectarea regulilor de distanţare fizică.

Orice alte măsuri suplimentare pot fi instituite prin hotărâri ale Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă Făget.

Totodată, se impune măsura purtării măştii de protecţie în aer liber – în zona centrală de promenadă a oraşului Făget, precum şi în zonele de aşteptare a mijloacelor de transport (staţii de aşteptare, peroane, gări, autogări etc).

sursa: TVR


Urmareste CriticNational.ro pe FACEBOOK.COM

Distribuie articolele noastre si intra in comunitate. Daca ai un comunicat sau o stire, trimite-o acum pe [email protected]

loading...

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Scroll to Top