Skip to content
Critic National
Meniu
  • Home
  • Politica
  • Justitie
  • Social
  • Sanatate
  • Lifestyle
  • Fapt divers
    • Revista presei
  • Comunicate de presa
  • Anunturi
    • Afaceri, prestari servicii si firme
    • Agro si industrie
    • Animale de companie
    • Auto, moto si ambarcatiuni
    • Casa si gradina
    • Electronice si electrocasnice
    • Imobiliare
    • Locuri de munca
    • Mama si copil
    • Moda si frumusete
    • Timp liber, hobby, sport si arta
  • Contact
Meniu

Accident produs de un tânăr fără permis în Bistriţa-Năsăud. Alt tânăr de 26 de ani și-a pierdut viața

Publicat: 17 septembrie 2020

Un tânăr de 26 de ani a decedat, miercuri noaptea, în urma unui accident rutier produs pe DN 17D de un şofer de 23 de ani care nu avea permis de conducere, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud.

Accidentul a avut loc pe raza localităţii Ilva Mică, iar cei doi tineri sunt localnici.

Poliţiştii au stabilit că, cel mai probabil, din cauza vitezei excesive, tânărul de 23 de ani ar fi pierdut controlul asupra volanului, iar maşina a ieşit în afara părţii carosabile, unde a intrat în coliziune cu un cap de pod şi s-a răsturnat.

Pasagerul din dreapta, de 26 ani, a decedat în urma acestui accident, iar tânărul de 23 de ani a fost rănit, motiv pentru care nu a putut fi testat cu aparatul etilotest.

În urma verificărilor efectuate a reieşit că cel care a condus maşina nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.

Pe parcursul intervenţiei echipajelor de salvare, traficul pe DN 17D, în zona în care s-a produs accidentul, s-a desfăşurat alternativ, pe un sens, iar poliţiştii au dirijat circulaţia pentru aproximativ o oră.

Poliţiştii continuă cercetările în acest caz pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care a avut loc evenimentul.

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

©2025 Critic National Toate drepturile, rezervate.