O grupare de hoți din România a dat peste o sută de spargeri în locuințe din diferite zone ale Belgiei. Prejudiciul făcut de infractorii români este de peste jumătate de milion de euro. Românii, originari din Buzău, au furat, în special, unelte folosite în curte, biciclete și combustibil, transmite DIICOT.
Marți, în judeţul Buzău, a fost organizată o acţiune, în cadrul căreia poliţiştii de investigaţii criminale ai I.P.J. Buzău, cu sprijinul ofiţerilor Direcţiei de Investigaţii Criminale a I.G.P.R. şi cu participarea a doi poliţişti de caz din Belgia au efectuat 11 percheziţii domiciliare la 9 locuinţe şi 2 societăţi comerciale, unde existau indicii că persoanele în cauză ar fi transportat şi depozitat o parte dintre bunurile provenite din infracțiuni.
De asemenea, au fost audiate 10 persoane în vederea continuării investigațiilor împreună cu autoritățile belgiene.
Anchetatorii au stabilit că, începând din luna martie 2016 până în prima parte a anului 2020, o grupare infracțională organizată constituită din cetățeni români a acționat pe teritoriul Belgiei, sustrăgând din locuințe și locuri împrejmuite, obiecte de grădinărit, biciclete, diverse ustensile, mașini-unelte, motoare pentru bărci, instrumente pentru pescuit, dar și mașini de tuns iarba, tractoare de tuns iarba sau combustibil în cantități mari. Hoții acționau în special noaptea, aveau o clădire refugiu și au făcut o pagubă de peste jumătate de milion de euro.
„Gruparea, având ca lider o persoană cu domiciliul în județul Buzău, era bine structurată și ierarhizată, beneficiind inclusiv de un imobil din apropierea graniței dintre Belgia și Germania, pus la dispoziție de un membru al grupării, pentru a fi folosit de suspecți ca loc de refugiu și punct de pornire al transporturilor pe timp de noapte. În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit faptul că prejudiciul cauzat de activitatea grupului infracțional organizat este de peste 500.000 de euro, fiind comise 109 infracțiuni de furt calificat”, au anunțat reprezentanții DIICOT.
Bunurile recuperate au fost deja trimise în Belgia, unde autorităţile judiciare vor dispune măsuri de restituire către persoanele vătămate sau clarificarea situaţiei lor.