Critic National
critic national stiri 24/7

Caravana “Ciripituri în natură” a ajuns la Cluj. Proiectul vrea să familiarizeze copiii nevăzători cu înfățișarea și cântecul păsărilor

Caravana “Ciripituri în natură” a ajuns la Cluj. Este vorba de o serie de ateliere destinate copiilor nevăzători, pentru a le trezi iubirea față de natură.

Caravana “Ciripituri în natură” a ajuns la Cluj. Este vorba de o serie de ateliere destinate copiilor nevăzători, pentru a le trezi iubirea față de natură.

Organizatorii proiectului călătoresc în orașele României pentru a lucra cu micuții nevăzători pasionați de științele naturii. Atelierul din Cluj, organizat în colaborare cu Muzeul Zoologic al Universității Babeș-Bolyai, a familiarizat copiii prezenți cu înfățișarea și cântecul păsărilor din zonă.

Caravana “Ciripituri în natură” călătorește în orașele din România unde se află fie școli speciale pentru nevăzători, fie copii cu deficiențe de vedere integrați în învățământul de masă. Organizatorii aduc la ateliere materiale tactile, planșe, pene și cuiburi, dar și înregistrări audio cu ciripituri.

Proiectul “Ciripituri în natură” conține și o platformă online, unde cei mici pot accesa informații despre principalele specii de păsări din România. Platforma face parte din programul “Lumea prin culoare și sunet”, care concepe materiale de studiu speciale pentru copiii cu deficienţe de vedere.


Urmareste CriticNational.ro pe FACEBOOK.COM

Distribuie articolele noastre si intra in comunitate. Daca ai un comunicat sau o stire, trimite-o acum pe [email protected]

loading...

Adauga raspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.




Comunicate de presa

Revista Presei

Anunturi