Votul românilor a adus victorii neașteptate pentru unii candidați și eşecuri răsunătoare pentru alții, care au condus primării sau consilii județene ani în şir. Timișoara, de exemplu, l-a vrut primar pe un tânăr născut în Germania și stabilit apoi în România. Iar la Câmpulung Muscel, în județul Argeș, primăria va fi condusă pentru prima dată în istoria orașului de o femeie, fost jurnalist de televiziune.
Una dintre surprizele de la alegerile locale s-a produs la Timișoara. Locuitorii l-au ales primar pe candidatul alianței USR-PLUS, Dominic Fritz. Acesta este cetățean de origine germană, stabilit în orașul de pe Bega. Dar a fost mai convingător decât Nicolae Robu care a fost primar al orașului în ultimii 8 ani. Primarul în funcție, Nicolae Robu, a recunoscut victoria contracandidatului.
Rezultate surprinzătoare şi în Braşov. După 16 ani în care a fost la cârma oraşului, George Scripcaru, susţinut de PNL, a fost învins de Allen Coliban, candidatul USR-PLUS. Noul primar a fost felicitat de cel pe care îl înlocuiește.
Și la Alba Iulia, fief al PNL până acum, dominat 25 de ani de Mircea Hava, liberalii au pierdut primăria. Noul edil ales este candidatul USR-PLUS, Gabriel Pleșa. El l-a învins pe Paul Voicu, fost viceprimar și apropiat al lui Mircea Hava. Și a primit felicitări pe Facebook de la contracandidatul sau.
După mai bine de 15 ani de conducere PSD, și în Constanta oamenii au decis schimbarea. Noul primar va fi Vergil Chiţac, candidatul PNL. Scorul dintre el și candidatul USR a fost destul de strâns.
Actualul primar, Decebal Făgădău, cel care a pierdut alegerile, nu a făcut declarații până acum.
Victorie surprinzătoare la Câmpulung Muscel. Unde pentru prima dată în istoria orașului a fost ales primar o femeie. Candidatul USR-PLUS, Elena Lasconi, a câştigat detaşat alegerile. Chiar dacă ea nu are origini în oraș și se trage din Hațeg, Elena Lasconi l-a învins pe actualul primar, Liviu Ţâroiu, candidatul PSD.
Schimbare istorică și la Târgu Mureș. Orașul va avea un nou primar după ce 20 de ani a fost condus de Dorin Florea. Candidatul independent, susținut de UDMR, Soos Zoltan, a primit cele mai multe voturi din partea alegătorilor.