Critic National
CCR a decis că legea care scoate educația sexuală din școli și o înlocuiește cu “educație sanitară” este constituțională, Critic National

CCR a decis că legea care scoate educația sexuală din școli și o înlocuiește cu “educație sanitară” este constituțională

Curtea Constituţională a României a respins, joi, sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis asupra actului normativ care modifică legea privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului.

Curtea Constituţională a României a respins, joi, sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis asupra actului normativ care modifică legea privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului.

Legea prin care “educația sexuală” în școli este înlocuită cu “educație sanitară” este constituțională, a decis joi Curtea Constituțională, care a respins astfel sesizarea lui Klaus Iohannis.

Legea prevede că în şcoli se vor derula, cu acordul scris al părinţilor sau al reprezentanţilor legali ai copiilor, programe de educaţie pentru viaţă, inclusiv de educaţie sanitară, pentru prevenirea contractării bolilor cu transmitere sexuală şi a gravidităţii minorelor.

“Prin modul în care a fost adoptată, precum şi prin conţinutul normativ, legea dedusă controlului de constituţionalitate contravine dispoziţiilor art. 1 alin. (3) şi alin. (5) din Legea fundamentală, precum şi prevederilor art. 61 coroborat cu art. 75 alin. (1), alin. (4) şi alin. (5) prin raportare la art. 73 alin. (3) din Constituţie”, susţinea președintele Iohannis în sesizare.

Șeful statului arăta că, în forma iniţiatorului, iniţiativa legislativă conţinea zece articole şi aducea Legii nr. 272/2004 un număr de 40 modificări şi completări, iar Camera Deputaţilor a amendat “substanţial” actul normativ, intervenind legislativ asupra a 63 de texte.

Şeful statului indica faptul că modificările efectuate de deputaţi au un obiect de reglementare complet diferit faţă de cel avut în vedere de iniţiator şi, implicit, de Senat, încălcându-se prevederile Constituţiei referitoare la competenţa Camerei decizionale în procedura legislativă.

“Legea dedusă controlului de constituţionalitate a fost adoptată cu încălcarea dispoziţiilor constituţionale referitoare la întoarcerea legii, întrucât Camera Deputaţilor a eludat competenţa decizională a Senatului, sustrăgându-i acesteia această calitate”, se preciza în sesizarea la CCR.

Iohannis sublinia că nerespectarea acestui aspect de procedură atrage neconstituţionalitatea în ansamblu a legii.

El adăuga că legea face referire la programe de “educaţie sanitară”, înlocuind termenul folosit în prezent – acela de programe de “educaţie sexuală”, subliniind că această terminologie nou introdusă impunea modificarea corespunzătoare a tuturor celorlalte prevederi din Legea nr. 272/2004.

În acest context, în opinia sa, legea introduce doar o modificare de formă, fără consecinţe în plan juridic.

Potrivit preşedintelui, totodată, din redactare nu reiese cu claritate dacă norma stabileşte că programele de educaţie pentru viaţă sunt în vederea prevenirii contractării bolilor cu transmitere sexuală şi a gravidităţii minorelor sau că educaţia sanitară este cea în vederea prevenirii acestora, iar prin eliminarea sintagmei “cel puţin o dată pe semestru” textul a devenit neclar.


Urmareste CriticNational.ro pe FACEBOOK.COM

Distribuie articolele noastre si intra in comunitate. Daca ai un comunicat sau o stire, trimite-o acum pe [email protected]

loading...

Adauga raspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.




Comunicate de presa

Revista Presei

Anunturi