Parcul de preumblare de la Floreşti a fost amenajat la mijlocul secolului al XIX-lea de către grădinarul-peisagist de origine germană, Carl Friedrich Wilhelm Meyer (creatorul primelor parcuri publice din Bucureşti – Grădina Kiseleff şi Grădina Cişmigiu), şi a fost parţial reamenajat la începutul secolului trecut de către un alt grădinar-peisagist cu o bogată activitate în România, anume Emile Pinard, astfel încât să pună mai bine în valoare noul palat – „Micul Trianon” ce tocmai se construia.
Lăsat în paragină după moartea comanditarului întregului ansamblu, Gheorghe Grigore Cantacuzino – Nababul, parcul îşi recapătă treptat strălucirea de altădată graţie unei intense activităţi de cercetare şi documentare derulate de Fundaţia Cantacuzino Floreşti şi de partenerii acesteia, activităţi care vizează să se concretizeze într-un viitor amplu proiect de restaurare a întregului domeniu cantacuzin.
Graţie studiilor de teren şi cercetărilor arheologice, a analizei planului de la 1912 şi a discuţiilor cu specialişti în domeniu, atât din ţară cât şi din străinătate, s-a luat decizia plantării unei borduri florale cu trandafiri roşii. O astfel de intervenţie punctuală, dar şi reversibilă a fost sugerată şi de către Maria Aubock, invitat special al Domeniului Cantacuzino Floreşti, arhitect specializat în restaurarea grădinilor istorice şi coordonator al unor intervenţii de restaurare a unor grădini incluse în patrimoniul mondial UNESCO.
Având în vedere lipsa, valabilă pentru aproape toate grădinile istorice din România, a informaţiilor necesare unei restaurări de calitate, această intervenţie se doreşte a reprezenta un exemplu de bune practici în restaurarea patrimoniului peisager. Ea a fost implementată abia în urma unor cercetări de durată, a fost gândită ca o intervenţie reversibilă care să nu afecteze imaginea şi substanţa monumentului istoric şi, mai mult decât atât, a fost gândită ca un test prin intermediul căruia să poată fi evaluat impactul unei astfel de intervenţii, rezistenţa trandafirilor la condiţiile actuale de sol, climă şi precipitaţii şi, nu în ultimul rând, rezistenţa la posibile agresiuni antropice.
Acţiunea a avut loc sub forma unui atelier educaţional în care atât comunitatea locală, cât şi mai mulţi studenţi şi tineri profesionişti din domenii conexe patrimoniului cultural au aflat despre principiile de restaurare ale grădinilor istorice şi despre tehnici de plantare specifice unui astfel de spaţiu. Atelierul a fost coordonat de peisagistul Alexandru Mexi, specialist în istoria grădinilor şi cercetător în domeniul monumentelor istorice şi peisajelor culturale.
Acţiunea a avut loc în cadrul unui proiect cultural implementat de Fundaţia Cantacuzino Floreşti şi Asociaţia ARCHE, în parteneriat cu Institutul Naţional al Patrimoniului, Pro Patrimonio şi AsoP, Filiala Teritorială Bucureşti-Ilfov, co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional – AFCN şi susţinut de Aqua Carpatica.
Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administraţiei Fondului Cultural Naţional. AFCN nu este responsabilă de conţinutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanţării.