Luna Octombrie 2020 aduce o nouă ediţie a Târgului de Purici la Bistrita, organizat, ca şi până acum de către Clubul Lions Bistriţa, însă într-o variantă adaptată vremurilor cu care toţi a trebuit să ne obişnuim.
Cea de a VII-ea ediţie a Târgului va avea loc în perioada 2-4 octombrie şi anul acesta se va desfăşura în colaborare cu Complexul Muzeal Judeţean Bistriţa-Năsăud, în curtea căruia vor fi amplasate standurile cu obiectele donate. „Nu am dorit să renunţăm la acest eveniment cu care i-am obişnuit pe bistriţeni în fiecare an, însă cel mai important este să păstrăm condiţii de siguranţă atât pentru cei implicaţi în organizarea Târgului, cât şi pentru prietenii noştri, vizitatori ai acestui Târg”, a precizat preşedintele Lions Club Bistriţa, Sorin Bălan. „La intrarea în incinta Muzeului Judeţean vizitatorilor li se va măsura temperatura şi totodată vor trebui să folosească dezinfectant pentru mâini şi mască pentru a putea avea acces în curtea muzeului, spre a putea vizita Târgul.
Anul acesta Târgul de Purici va avea specificul „Anticariat”, ceea ce înseamnă că la această ediţie nu vor fi expuse obiecte de îmbrăcăminte sau încălţăminte de niciun fel, în schimb se vor regăsi obiecte de artă, tablouri, porţelanuri, articole sportive (schiuri, biciclete, trotinete, etc), cărţi, rechizite şcolare, jocuri, vinyl-uri, casete, gablonţuri şi bijuterii, articole pentru Crăciun, decoraţiuni pentru casă şi grădină sau mic mobilier.
Acesta este un altfel de târg: nu urmareşte profit pentru cineva, ci cu ajutorul cetăţenilor care donează şi mai apoi cumpără obiecte, se crează un fond pentru realizarea obiectivelor clubului. Astfel fiecare cetăţean care cumpără sau donează ne dă o mană de ajutor să servim comunitatea.
Dacă anul trecut fondurile obţinute au fost folosite la renovarea şcolii Preventoriului din Ilişua, anul acesta vor fi folosite la construirea Adăpostului pentru victimele violenţei domestice, adăpost de care din păcate este mare nevoie.
Intrarea se va face în baza unui voucher în valoare de 10 lei, care va putea fi achiziţionat la poarta de intrare în incinta Muzeului Judeţean, şi care va putea fi folosit la cumpărarea diverselor obiecte expuse în cadrul Târgului.
Vă aşteptăm cu drag să ne fiţi alături şi anul acesta!