Octavian Bădescu, candidat la Primăria Capitalei, spune că şi-a lansat o televiziune proprie, pe pagina sa de Facebook, după ce a aflat că timpii de antenă destinaţi independenţilor sunt extrem de reduşi faţă de cei acordaţi partidelor. Canalul său are drept logo o reinterpretare a simbolului secera şi ciocanul, iar în filmuleţele postate, Bădescu ironizează situaţia, îşi ironizează contracandidaţii şi chiar pe sine însuşi, imitând tonul şi limbajul fostului Preşedinte Ion Iliescu.
„Cred că, în total, am primit vreo 15 minute de prezentare la televiziuni şi radio, pentru toată această campanie. Ştiam că va fi o luptă inegală între mine şi candidaţii politici, însă nu mă aşteptam ca decalajul să fie atât de mare. Cum nu am resursele partidelor şi nu îmi fac campania din bani publici, am vrut totuşi să găsesc o modalitate prin care mesajele mele să ajungă la cât mai mulţi bucureşteni. Am ales online-ul, unde informaţia circulă mai rapid şi către mai multă lume, şi am decis ca, pe lângă extrasele din emisiuni, în care abordez cu seriozitate problemele, să o prezint cu umor şi ironie. Spre surprinderea mea, am avut zeci de mii de vizualizări în câteva zile şi sute de distribuiri. Am avut feedback pozitiv, oamenii smart au înţeles că filmuleţele respective sunt un pamflet şi mi-au scris că s-au amuzat privindu-le. Din punctul meu de vedere, asta este o reuşită în sine, având în vedere avalanşa de ştiri negative din ultimele şase luni”, a declarat Octavian Bădescu.
Spoturi electorale cu „beep-uri”, în limbajul #rezist
Nici spoturile electorale ale lui Bădescu nu se înscriu în linia clasică. Ţntr-unul dintre filmuleţe, candidatul le mulţumeşte partidelor politice pentru ,,decizia de a candida independent”, pentru că, toţi bucureştenii care i-ar ,,@#!] în {@~#” (o variantă cenzurată ar fi „care s-au săturat de ei”) îl vor vota pe el.
„Eu cred că bucureşteanul nu e prost şi are şi simţul umorului. Ţn plus, e sătul de politicienii care l-au condus în ultimele decenii şi anul acesta va alege pe cineva din afara sistemului, un independent autentic, antreprenor, manager cu experienţă, economist, care să facă lucrurile altfel. Cam ăsta este mesajul pe care am vrut să îl transmit în spotul electoral. Bineînţeles, toate instituţiile media mi-au cerut să le dau o variantă cenzurată, fără beep-uri, uitând că în urmă cu doar câţiva ani Piaţa Victoriei era plină de #PuieMonta şi nu se mai ofusca nimeni. Ţn fine, am fost nevoit să modific versiunea originală, altfel pierdeam şi puţinele minute de difuzare pe care mi le oferă legea.
Chiar dacă nu urmează linia clasică, indiferent de formă sau limbaj, campania mea este una cât se poate de serioasă, vă asigur de asta. Sunt bucureştean, locuiesc aici de o viaţă, am experienţă de 20 de ani ca manager şi antreprenor, ştiu problemele Capitalei şi ştiu şi cum pot fi ele rezolvate, am studiat atribuţiile, bugetele, am şi activat o perioadă „la stat”, ca „manager profesionist apolitic”. Pornesc de la nişte principii clasic-liberale, sănătoase, de bun simţ, în interesul plătitorilor de taxe şi impozite şi propun măsuri aplicate cu succes atât în mediul privat, cât şi în alte oraşe mari europene”, a explicat candidatul independent Octavian Bădescu.
***
Octavian Bădescu este antreprenor în sectorul serviciilor şi investitor, actualmente proprietar al companiei de consultanţă imobiliară Freedom Group. În 2007, a fondat Sameday Courier, prima companie de curierat din România, listată la bursă, apoi a activat în domeniul imobiliar. S-a implicat în proiecte sociale, precum cele ale comunităţii Romanian Business Leaders (RBL). Susţinător al unei pieţe libere şi al libertăţii în ansamblu, în luna martie 2020, ca reacţie la abordarea politică în pandemia COVID-19, Octavian Bădescu a demarat iniţiativa online #hailatreaba şi a trimis conducerii statului o scrisoare deschisă, reunind vocile a peste 1.000 de persoane din toate mediile sociale, ce preţuiesc libertatea individuală.
Mai multe informaţii, în link – https://drive.google.com/drive/folders/1nbxRsAhswmDv7t9W6DHPH3KIrVARjj4w.