Petre Ghencea este candidatul Partidului Republican din România la Consiliul Local Piteşti. Iar acest lucru s-a oficializat printr-o vizită în judeţ a liderilor Alexandru Coita şi Vicepreşedintele comisiei SRI Marian Cucşa. Absolvent al Universităţi Constantin Brâncoveanu şi cu un master în economie acesta a explicat de ce anume a decis să meargă alături de Partidul Republican în această competiţie, ştiut fiind că până de curând a fost Preşedintele Partidului Verde Argeş. Alături de echipa naţională a Partidului Republican, Petre Ghencea acum Preşedintele Partidului Republican Argeş şi candidat a declarant:
„Prieteni, sunt convins ca o mare parte dintre voi aţi aflat deja că m-am alăturat echipei Partidului Republican din România, dar am simţit să vă spun asta şi eu, direct şi deschis, pentru că mi-aţi fost întotdeauna alături. Comunicând împreună, vom reuşi să transformăm Piteştiul în oraşul în care vrem să trăim şi în care vrem să ne creştem copiii. De mult timp se simte nevoia unei schimbări, iar pentru mine acest moment a venit: am decis să nu renunţ la ceea ce am construit şi să continui într-o formulă diferită, păstrând atât respectul pentru oamenii care mi-au fost colegi şi împreună cu care am lucrat în echipă la mai multe proiecte pe care le-am derulat, cât şi din dorinţa de a colabora cu cei care văd, potenţialul Piteştiului de a deveni un oraş european, în care oricine se bucură să locuiască.
Cred cu tărie că piteştenii vor şi pot să schimbe în bine locul în care trăiesc, pot să determine prin acţiunile lor de azi, un viitor mai bun, lăsând deoparte ambiţiile personale în favoarea binelui comun. Cel mai uşor din drumurile care mi se deschid înainte este cel al renunţări, dar nimic remarcabil nu poate fi realizat cu uşurinţă. Aleg să merg înainte şi să chem alături de mine pe toţi aceia care vor să pună umărul la transformarea Piteştiului în ceea ce ne dorim cu toţii: un oraş modern.”
Din programul candidatului la consiliu local pentru oraşul Piteşti, aflăm că este nevoie de o schimbare totală de paradigmă faţă de abordările administraţiei din trecut. În lumea civilizată, tehnologia este peste tot, este integrată în administraţie şi este utilizată din plin pentru a-i ajuta pe oameni.
Viitoarele proiecte propuse pentru Piteşti sunt: reabilitarea termică a blocurilor, reîmbunătăţirea transportului public, fluidizarea traficului, un management al parcărilor, reducerea poluării şi a consumului de energie, îmbunătăţirea condiţiilor de locuire, a sistemelor de educaţie şi sănătate, creşterea siguranţei pe străzi, reducerea birocraţiei, bugetarea participativă şi controlul transparent al cheltuielilor publice. Piteştiul este însă în coada oraşelor care utilizează avantajele tehnologiei în folosul cetăţenilor. În multe privinţe, administraţia funcţionează cu instrumentele secolului trecut.
De asemenea, dezvoltarea infrastructurii, dar şi promovarea programelor ecologice susţinute de republicani la nivel naţional sunt alte priorităţi ale viitorului consilier.
Petre Ghencea, Preşedinte Partidul Republican din România Argeş