Comunicat de presă – PMP Constanţa

PERdanţii de la Marea Neagră

Partidul Mişcarea Populară, prin preşedintele Claudiu-Iorga Palaz, a depus în cursul zilei de azi o sesizare către Biroul Electoral de Circumscripţie Constanta, în vederea aplicării prevederilor legale prevăzute de art.108 lit. j şi art.109 din Legea nr. 115/2015 privind distrugerea de afişe electorale, sancţiunea fiind cuprinsă între 600-1000 lei.

j) “distrugerea, deteriorarea, murdărirea, acoperirea prin scriere sau în orice alt mod a listelor electorale, a platformelor-program afişate sau a oricăror altor afişe ori anunţuri de propagandă electorală;”

“Contravenţiile prevăzute la art. 108 lit. h), j), k), n), o), v) şi w) se sancţionează cu amendă de la 600 lei la 1.000 lei,”

În seara zilei de 02.09.2020, un număr de 20 afişe au fost vandalizate de către militanţi ai Partidului Ecologist Român (PER) care au dat dovadă că sunt “oameni de peşteră, adevăraţi ecologişti” şi au distrus afişele candidatului PMP la Primăria Constanta, Claudiu-Iorga Palaz. Suma pe care va trebui să o plătească PER se ridica la aproximativ 20.000 lei, amenzi care vor fi aplicate.

Ce fel de ecologişti se pot considera aceştia când pentru a remedia situaţia creată de ei este necesară folosirea unor cantităţi de hârtie atât pentru refacerea afişelor cât şi pentru întocmirea proceselor verbale de contravenţie, hârtie pentru care va fi necesară tăierea arborilor?

Comportamentul de “ecologişti de codru” nu face altceva decât să dovedească că Partidul Ecologist Român (PER) este ecologist doar cu numele iar militanţii săi au rămas ancoraţi în timp în perioada în care civilizaţia campaniei electorale lipsea cu desăvârşire şi domnea “legea parului”.

Domnilor ecologişti, PMP Constanţa vă cere public să vă revizuiţi comportamentul şi să daţi dovadă de decenţă în modul în care vă desfăşuraţi campania electorală prin a va educa militanţii şi să refaceţi pe cheltuiala dumneavoastră afişajul Partidului Mişcarea Populară pe care l-aţi distrus.

PARTIDUL MIŞCAREA POPULARĂ


Urmareste CriticNational.ro pe FACEBOOK.COM

Distribuie articolele noastre si intra in comunitate. Daca ai un comunicat sau o stire, trimite-o acum pe [email protected]

loading...

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Scroll to Top