Skip to content
Critic National
Meniu
  • Home
  • Politica
  • Justitie
  • Social
  • Sanatate
  • Lifestyle
  • Fapt divers
    • Revista presei
  • Comunicate de presa
  • Anunturi
    • Afaceri, prestari servicii si firme
    • Agro si industrie
    • Animale de companie
    • Auto, moto si ambarcatiuni
    • Casa si gradina
    • Electronice si electrocasnice
    • Imobiliare
    • Locuri de munca
    • Mama si copil
    • Moda si frumusete
    • Timp liber, hobby, sport si arta
  • Contact
Meniu

Comunicat de presă – Universitatea Transilvania din Braşov

Publicat: 02 septembrie 2020
Universitatea Transilvania din Braşov – pentru prima dată în prestigiosul clasament internaţional Times Higher Education – World University Rankings 2021

Universitatea Transilvania din Braşov a fost inclusă pentru prima dată în prestigiosul clasament internaţional Times Higher Education – World University Rankings 2021, publicat astăzi. Intrată în clasament pe poziţia 1001+, universitatea braşoveană ocupă locul al treilea, alături de alte 10 universităţi româneşti, din cele 13 universităţi din ţara noastră care au fost incluse în acest clasament internaţional.

Clasamentul Times Higher Education – World University Rankings 2021 include cele mai performante 1527 de universităţi din peste 20.000 de instituţii de învăţământ superior la nivel global. Acest clasament se bazează pe 13 indicatori de performanţă ce vizează activitatea didactică, performanţa ştiinţifică, impactul cercetării (citările), vizibilitatea internaţională şi transferul de cunoaştere către industrie/societate.

Rectorul Universităţii Transilvania din Braşov, prof. dr. ing. Ioan Vasile Abrudan, a declarat: „Ne bucură foarte mult această performanţă, care în urmă cu câţiva ani ani părea un obiectiv aproape imposibil de atins. De altfel, în ultima perioadă, universitatea noastră a fost universitatea românească cu cea mai mare creştere a vizibilităţii din perspectiva clasamentelor internaţionale. Meritul este al întregii comunităţi universitare braşovene, iar eforturile noastre de creştere a performanţelor didactice şi în cercetare se vor intensifica în următorii ani”.

În ultimul an, Universitatea Transilvania din Braşov a înregistrat cea mai mare ascensiune a unei universităţi româneşti în clasamentul internaţional Center for World University Rankings – CWUR precum şi în clasamentul internaţional QS al universităţilor din Europa Emergentă şi Asia Centrală. De asemenea, a intrat pentru prima dată în prestigiosul clasament internaţional Shanghai pe domenii şi în clasamentul internaţional Times Higher Education – Impact Rankings (locul al treilea în topul universităţilor din România).

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

©2025 Critic National Toate drepturile, rezervate.