Dublu campion mondial la handbal cu naționala României, Cristian Gațu a oferit amănunte incredibile despre moartea soților Ceaușescu. Ajuns la vârsta de 75 de ani, Gațu era atunci șeful dispozitivului armatei de la Ghencea. Cristian Gațu, care a suferit un atac cerebral în luna martie, s-a temut că ar putea fi omorât în 1989, an în care soții Ceaușescu au fost executați la Târgoviște. Cristian Gațu, detalii incredibile după moartea soților Ceaușescu: „Am căutat sacii cu cadavre” „În biroul meu erau două fotolii. Stănculescu a venit cu unii, nu-i știam. Atunci pe locul meu a stat ministrul, dar ăsta din fața mea zice: „Spuneți-i lui Gațu să ne dea doi-trei băieți…”. Parcă eram un ospătar! O să i-o trag eu odată față-n față, că m-a enervat! Stănculescu m-a rugat atunci: „Cristiane, dă-ne trei-patru băieți să ducă doi saci”. Ăsta, Voican, m-a pus să merg și eu cu ei! Eu atunci nu știam că sunt cadavrele în saci. Am plecat să-i căutăm, dar în curte a început și o rafală de gloanțe… Mi-a fost frică să nu ne omoare! Am căutat noi ce-am căutat, n-am găsit nimic, moment în care am zis: „Lasă-i să-i mănânce ciorile!”. Între timp, Laurenţiu Roșu, handbalistul, vorbise cu Stănculescu, recuperase sacii. Când a plecat Stănculescu am aflat… L-am întrebat: „E vorba de ei?!”. El mi-a făcut semn că da. Și m-am bucurat: bine că i-a rezolvat, bine că i-a omorât! Fapt pentru care și acum mă duc la biserică să-mi cer scuze, că n-am procedat corect”, a povestit Cristian Gațu, conform GSP. Cristian Gațu este triplu medaliat la Campionatul Mondial, având două medalii de aur în 1970 și 1974 și o medalie de bronz la turneul final din 1967. De asemenea, are în palmares două medalii la Jocurile Olimpice, argint în 1976 și bronz în 1972. The post Cristian Gațu, dezvăluiri incredibile la mai bine de 30 de ani de la Revoluție: „Am căutat sacii cu cadavrele soților Ceaușescu!” appeared first (…)