Critic National
Fotbal: Portarul Silviu Lung jr şi-a anunţat retragerea din echipa naţională, Critic National

Fotbal: Portarul Silviu Lung jr şi-a anunţat retragerea din echipa naţională

Portarul Silviu Lung jr a decis să se retragă din echipa naţională de fotbal a României la doar 31 de ani, printr-un mesaj emoţionant adresat suporterilor tricolori, colegilor de echipă şi staff-urilor tehnice cu care a lucrat, informează site-ul FRF.

Lung jr apărat de doar 3 ori poarta primei reprezentative, fiind în schimb o prezenţă constantă în lotul României, ”un exemplu de profesionalism şi seriozitate”.

”Dragi suporteri, coechipieri şi membri ai staff-ului echipei naţionale, am petrecut 11 ani minunaţi la echipa naţională, am avut colegi de excepţie şi selecţioneri care m-au preţuit, bucurându-mă de afecţiunea suporterilor noştri minunaţi. Am răspuns cu drag fiecărei convocări şi am venit cu bucurie la lot. România a avut mereu portari de valoare, tradiţie care cu siguranţă va continua şi în anii ce urmează. A fost mai bine de un deceniu în care m-am bucurat de atmosfera frumoasă din sânul echipei naţionale şi vă mulţumesc tuturor pentru lucrurile pe care le-am învăţat şi pentru prietenia cu care m-aţi înconjurat mereu”, a transmis Silviu Lung jr.

”Cuvintele sunt prea puţine să îmi exprim recunoştinţa pentru fiecare dintre voi, suporteri, colegi de echipă, membrii ai staff-urilor tehnice şi administrative. Am câştigat prieteni adevăraţi la echipa naţională şi în Federaţia Română de Fotbal, cu care mă mândresc. Voi rămâne totdeauna cu inima aproape de cea mai frumoasă echipă din lume: România!”, a mai scris în mesajul său goalkeeper-ul echipei turce Kayserispor.

Lung jr şi-a început cariera la Universitatea Craiova, la care a evoluat până în 2011, iar apoi s-a transferat la Astra Giurgiu, iar din 2017 se află la Kayserispor.

Tatăl său, Silviu Lung senior, a adunat 77 de selecţii la echipa naţională, iar fratele sau mai mare, Tiberiu Lung, a avut o selecţie.
AGERPRES (AS-autor: Mihai Ţenea, editor: Mihai Dragomir, editor online: Simona Aruştei)

sursa: AGERPRES


Urmareste CriticNational.ro pe FACEBOOK.COM

Distribuie articolele noastre si intra in comunitate. Daca ai un comunicat sau o stire, trimite-o acum pe [email protected]

loading...

Adauga raspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.




Comunicate de presa

Revista Presei

Anunturi