Critic National
critic national stiri 24/7

Guvernul a prelungit starea de alertă pentru încă 30 de zile. Noi măsuri de relaxare a restricțiilor

Guvernul a aprobat luni hotărârea privind prelungirea stării de alertă începând cu 15 septembrie, stabilind mai multe măsuri în privinţa procesului de votare din 27 septembrie, printre care permiterea mitingurilor electorale şi a demonstraţiilor în limita a 100 de persoane, cu respectarea regulilor de igienă, dar şi obligaţia alegătorului de a-şi dezinfecta mâinile înainte de intrarea în secţia de vot şi la ieşire.

Guvernul a aprobat luni hotărârea privind prelungirea stării de alertă începând cu 15 septembrie, stabilind mai multe măsuri în privinţa procesului de votare din 27 septembrie, printre care permiterea mitingurilor electorale şi a demonstraţiilor în limita a 100 de persoane, cu respectarea regulilor de igienă, dar şi obligaţia alegătorului de a-şi dezinfecta mâinile înainte de intrarea în secţia de vot şi la ieşire.

ACTUALIZARE „S-a votat prin Hotărârea (Comitetului Naţional pentru Situaţii de urgenţă – n.r.) nr. 45 din 2020 propunerea către Guvern a măsurilor care să fie luate în timpul campaniei şi în ziua votului aici. Subliniez aspecte precum permisiunea de a se desfăşura nu numai mitinguri electorale, dar şi demonstraţii (…) în limita de 100 de persoane maxim şi respectând măsurile stabilite de igienă. Iar la secţiile de vot s-a adăugat, pe lângă măsurile de port mască şi distanţare, şi obligativitatea alegătorilor la intrare în secţia de vot şi la ieşirea din secţia de vot de a dezinfecta mâinile”, a precizat secretarul de stat în MAI Raed Arafat. Arafat a adăugat că la solicitarea STS s-a venit cu o clarificare. „S-a mai introdus, la solicitarea STS, o clarificare în sensul că cei care au cărţi de identitate vor introduce ei personal cartea în fanta de la tableta sau de la aparatul care o citeşte, cei care au buletine vechi, pentru că mai există persoane cu buletine vechi, vor fi prelucrate manual cu dezinfecţia mâinilor lucrătorului”, a mai spus Raed Arafat. Raed Arafat a mai arătat că măsurile celelalte au rămas neschimbate, menţionând însă că „au fost scoase sporturile de contact din partea sporturilor care sunt limitate”. De asemenea, el a spus că se vor putea organiza seminarii sau workshopuri în aceleaşi condiţii ca la teatre şi spectacole. Premierul Ludovic Orban a atenţionat că trebuie clarificată procedura de vot pentru cei care sunt bolnavi de COVID-19 sau izolaţi la domiciliu. „Trebuie foarte clar procedura de solicitare a urnei mobile pentru că urna mobilă trebuie să le asigure exercitarea dreptului de vot fie la cei care sunt izolaţi la domiciliu pentru că sunt infectaţi sau sunt carantinaţi pentru că sunt persoane de contact în ancheta epidemiologică şi trebuie să le asigurăm exercitarea dreptului de vot. Am văzut că este foarte bună ideea ca întâi să se ducă urna mobilă la cei care necesită deplasarea urnei mobile non COVID şi după aceea să se ducă la cei care sunt fie afectaţi sau sunt persoane de contact”, a menţionat premierul. Orban a subliniat că este obligatoriu ca alegătorul să se dezinfecteze la intrarea în secţia de votare şi la ieşire. _______________________________________________________________________________________________ Propunerea a venit de la Ministerul Sănătăţii, care consideră că urmează o lună grea, în care este nevoie de un astfel de cadru legal, care permite luarea unor măsuri speciale.

 

Actuala stare de alertă expiră la jumătatea acestei săptămâni.

Premierul Ludovic Orban a anunţat că hotărârea va cuprinde măsurile privind organizarea votului de la alegerile din 27 septembrie și noi măsuri de relaxare în anumite domenii.

„Vom avea Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă luni, la 11.00, la 12.00 am convocat şedinţă de Guvern şi vom lua decizii. Deocamdată am agreat – că am avut mai multe solicitări – să permitem reluarea adunărilor publice, manifestaţiilor. Sigur că am fost favorabil ideii de a permite organizarea de adunări publice, de manifestaţii, sigur, în condiţiile de protecţie sanitară care sunt stabilite pentru alte evenimente. (…) Cel mai probabil, cât e permis şi acum la adunările electorale: 100 de persoane în aer liber, cu distanţare fizică, cu obligaţia de a purta mască. Nu vreau să mai cenzurăm sau cineva să comenteze că noi cenzurăm dreptul oamenilor de a protesta, dreptul oamenilor de a se manifesta prin adunări publice, dar vom avea grijă să fie respectate regulile de protecţie sanitară”, declara premierul Ludovic Orban.

Prelungirea stării de alertă nu s-a putut decide joi din cauza lipsei avizului Consiliului Legislativ.

Ordinea de zi a ședinței de guvern:

1. PROIECT DE HOTĂRÂRE privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 15 septembrie 2020, precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID – 19.

sursa: TVR


Urmareste CriticNational.ro pe FACEBOOK.COM

Distribuie articolele noastre si intra in comunitate. Daca ai un comunicat sau o stire, trimite-o acum pe [email protected]

loading...

Adauga raspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.




Comunicate de presa

Revista Presei

Anunturi