Critic National
Handbal feminin: Cristina Neagu – Păcat că s-a amânat meciul cu Rostov, eram într-o formă bună, Critic National

Handbal feminin: Cristina Neagu – Păcat că s-a amânat meciul cu Rostov, eram într-o formă bună

Handbalista Cristina Neagu regretă amânarea partidei pe care formaţia sa trebuia să o dispute în cadrul Ligii Campionilor cu Rostov, din cauza apariţiei a două cazuri de coronavirus în lotul adversarei, considerând că CSM Bucureşti traversează o perioadă bună.

“După cum aţi aflat deja, meciul de duminică, împotriva celor de la Rostov a fost amânat din cauza apariţiei unor cazuri de coronavirus la formaţia rusă! Păcat, echipa noastră era într-o formă bună şi speram că vom obţine a treia victorie consecutivă în grupele Ligii Campionilor. În plus, această partidă va aglomera şi mai tare programul competiţional care va fi deja foarte încărcat, odată cu începerea Ligii Florilor! Însă nu avem ce face, sănătatea este întotdeauna pe primul loc! Aveţi grijă de voi!”, a scris Cristina Neagu, pe pagina sa de Facebook.

CSM Bucureşti ar fi trebuit să întâlnească, duminică, pe teren propriu, formaţia rusă Rostov, într-o partidă din cadrul Ligii Campionilor. Meciul a fost amânat şi urmează a fi reprogramat la o dată care va fi anunţată ulterior, după ce în lotul echipei ruse au fost descoperite două cazuri pozitive de coronavirus.

Întreaga echipă rusă a intrat în carantină după cele două teste pozitive, apărute în urma testării la începutul săptămânii.

EHF a precizat că va colabora cu cele două cluburi pentru a găsi o nouă dată pentru disputarea meciului, cât mai curând posibil.

CSM Bucureşti a câştigat primele două partide din grupă şi era în formă înaintea meciului cu Rostov.
AGERPRES/ (AS- autor: Adrian Ţone, editor: Adrian Drăguţ, editor online: Irina Giurgiu)

sursa: AGERPRES


Urmareste CriticNational.ro pe FACEBOOK.COM

Distribuie articolele noastre si intra in comunitate. Daca ai un comunicat sau o stire, trimite-o acum pe [email protected]

loading...

Adauga raspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.




Comunicate de presa

Revista Presei

Anunturi