Skip to content
Critic National
Meniu
  • Home
  • Politica
  • Justitie
  • Social
  • Sanatate
  • Lifestyle
  • Fapt divers
    • Revista presei
  • Comunicate de presa
  • Anunturi
    • Afaceri, prestari servicii si firme
    • Agro si industrie
    • Animale de companie
    • Auto, moto si ambarcatiuni
    • Casa si gradina
    • Electronice si electrocasnice
    • Imobiliare
    • Locuri de munca
    • Mama si copil
    • Moda si frumusete
    • Timp liber, hobby, sport si arta
  • Contact
Meniu

Klaus Iohannis: A fost o victorie majoră a Dreptei. S-a conturat o nouă realitate politică. PNL și USR devin forțele schimbării în bine, iar PSD trece în opoziție și a pierdut inclusiv acolo unde baronii se credeau invincibili

Publicat: 28 septembrie 2020

Președintele Klaus Iohannis susține luni, la ora 18:00, la Palatul Cotroceni, o declarație de presă, după alegerile locale care au avut loc duminică, anunță Administrația Prezidențială.

Principalele declarații făcute de președintele Klaus Iohannis. LIVE TEXT Ieri au avut loc alegerile locale în România în condiții cu totul speciale generate de epidemia de COVID-19. Vreau să subliniez de la bun început că ceea ce am văzut pe tot parcursul zilei de duminică, în majoritatea covârșitoare a secțiilor de vot, a reprezentat o mobilizare exemplară.

Le mulțumesc în mod special tuturor cetățenilor care au mers ieri la urne. Contribuția voastră, dragi români, face ca România să fie o democrație vie și puternică. Am avut o prezență bună la vot, cu atât mai mult cu cât ne aflăm într-o criză sanitară.

Aceasta arată că societatea românească acționează cu maturitate și înțelepciune.În urma scrutinului pentru locale, victoria aparține în primul rând democrației românești. Totodată, a fost și o victorie majoră a dreptei din România. S-a conturat, astfel, o nouă realitate politică, cea în care PNL și USR devin forțele schimbării în Bine, iar PSD trece în opoziție.

Pentru PNL este un scor istoric, cea mai bună performanță electorală din ultimii 30 de ani. Felicitări, sunteți astăzi cel mai mare partid din România, v-ați câștigat credibilitatea prin muncă și prin responsabilitatea cu care v-ați asumat gestionarea celei mai grele crize pe care o traversează România.

Votul de ieri a fost unul pentru seriozitate în viața publică, pentru politicieni maturi și administratori competenți. Este, de asemenea, și un semnal clar transmis de cetățeni că doar prin colaborarea și pe viitor a formațiunilor de Dreapta România are șansa să se modernizeze și să se dezvolte.

Românii au votat pentru o direcție nouă, a bunului simț, a respectului pentru cetățean, a democrației.Românii au arătat că sunt din ce în ce mai implicați în viața comunităților și mai interesați să ia parte la procesul decizional. Mă bucură foarte mult participarea în număr mare a tinerilor la acest scrutin și interesul crescut pe care l-au arătat pentru alegeri.

Indiferent de culoarea politică, cei care au câștigat încrederea alegătorilor sunt obligați să livreze ceea ce se așteaptă de la ei, și anume o administrație publică eficientă, care să garanteze și să ofere prosperitate.Dragi români, mai avem un pas pentru a încheia acest val de schimbare.

Victoria de la locale trebuie confirmată la alegerile din decembrie, când majoritatea toxică, ce a acaparat Parlamentul va putea fi oprită prin votul cetățenilor să mai producă daune ireparabile. Doar în acel moment vom avea toate premisele care să permită României să se modernizeze cu adevărat.

Avem mare nevoie de o nouă majoritate credibilă, care să impună rapid reformele legislative atât de așteptate și de necesare. Printre acestea se numără și modificarea legii care să asigure din nou alegerea primarilor în două tururi de scrutin.În încheiere, fac totodată un apel către autorităților locale să organizeze tranziția de putere la nivelul administrațiilor cât mai rapid și fluent. Ne aflăm în plină criză sanitară provocată de pandemia de COVID-19.

Apariţia publică a şefului statului vine în contextul în care alianța PNL-USR-PLUS a reușit să câștige Primăria Capitalei, Nicușor Dan obținând 42.74 % din voturi la alegerile locale de duminică, în timp ce contracandidata sa de la PSD, primarul în funcţie Gabriela Firea, are un scor de 37.97%, indică datele provizorii după numărarea a peste 94,17 % din voturi.

De asemenea, candidatul PNL şi USR-PLUS Radu Mihaiu a obţinut mandatul la Primăria Sectorului 2, Ciprian Ciucu la Primăria Sectorului 6, iar la Sectorul 1 Clotilde Armand ar fi înaintea contracandidatului PSD Daniel Tudorache.

sursa: sevedetot

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

©2025 Critic National Toate drepturile, rezervate.