În perioada 14-20 septembrie, la Iași va avea loc Turneul ATP Challenger 100 ”Concorde Iași Open”, eveniment găzduit de Baza Sportivă Ciric, prevăzută cu șase terenuri de zgură. Turneul va reuni la start 48 de jucători la simplu și 32 în proba de dublu, iar premiile totale puse la bătaie de către firmele organizatoare (Concord Service Center, Nera Computers și Certus Software) sunt de 88.520 de euro. Printre jucătorii care aspiră la un loc pe tabloul principal se numără și racheta numărul 1 a României, Marius Copil, acesta fiind al patrulea favorit în calificări. Pentru a ajunge direct pe tabloul principal, Copil are nevoie de retragerea a patru jucători din cei 23 direct acceptați. Pe lângă cei 23, tabloul principal de 32 va fi completat cu alți 9 jucători: 4 veniți din calificări, 3 juniori deținători de wild-carduri (ieșeanul Cezar Crețu, Filip Jianu și Nicholas David Ionel) și două ”excepții speciale”. Andrey Kuznetsov și Denis Istomin, pe tabloul principal Cei mai cunoscuți jucători de pe tabloul principal sunt rusul Andrey Kuznetsov, numărul 130 mondial, fost număr 39 ATP și uzbekul Denis Istomin, acum pe locul 155 în lume. De asemenea, în calificări ar putea lua startul și fostul număr 5 mondial Tommy Robredo (Spania). „Ne propunem ca acest turneu, Concord Iași Open, să devină cel mai mare turneu de tenis masculin din România. Pe lângă valoarea premiului de 88.520 de euro și recunoaștere internațională, oferim participanților la acest turneu accesul la o bază sportivă modernă și la un mediu de petrecere a timpului liber dedicat și bazat pe experiența dovedită a unor nume cu impact în tenis, cum sunt Ion Țiriac și Daniel Dobre. Concord Iași Open este creat pentru ca 7 tineri tenismani români să beneficieze de garanția participării la cel mai puternic turneu de tenis ATP Challenger din România ca posesori de invitații”, a (…)