Ministrul Apărării – convorbire cu amiralul Robert P. Burke, comandantul JFC Napoli

Bucureşti, 3 sep /Agerpres/ – Ministrul Apărării, Nicolae Ciucă, a avut joi o convorbire oficială, în sistem videoconferinţă, cu amiralul Robert P. Burke, şeful Comandamentului NATO al Forţelor Întrunite (Joint Force Command – JFC) de la Napoli.

În cadrul discuţiilor, cei doi oficiali au abordat subiecte referitoare la situaţia de securitate din regiunea Mării Negre, la contribuţia ţării noastre în cadrul Alianţei Nord-Atlantice, cu accent pe realizările în domeniul securităţii şi apărării, precum şi referitoare la importanţa acordată de România operaţiilor, misiunilor şi activităţilor aliate la care ţara noastră participă constant, informează MApN, într-un comunicat transmis AGERPRES.

Conform sursei citate, ministrul Apărării a reiterat determinarea României de a contribui activ la consolidarea posturii de descurajare şi apărare a NATO în regiune, prin implementarea măsurilor şi proiectelor subsumate prezenţei avansate adaptate (tFP) în toate domeniile.

De asemenea, Nicolae Ciucă a subliniat „importanţa întăririi prezenţei aliate pe teritoriul naţional, în vederea contracarării ameninţărilor şi stabilizării situaţiei volatile de securitate din zona Mării Negre”.

Ministrul Apărării i-a mulţumit amiralului Burke pentru sprijinul permanent oferit de JFC Napoli în procesul de operaţionalizare a Comandamentului Multinaţional de Divizie Sud-Est de la Bucureşti (HQ MND-SE), precum şi în cel de înfiinţare a Comandamentului Corpului Multinaţional de Sud-Est (HQ MNC-SE), care va avea sediul la Sibiu, precizează comunicatul.

Discuţiile oficiale au avut loc în marja împlinirii a cinci ani de la înfiinţarea Comandamentului Multinaţional de Divizie Sud-Est, una dintre structurile multinaţionale aliate înfiinţate pe teritoriul României, cu rol în întărirea capacităţii de comandă şi control a arhitecturii regionale a NATO, se mai arată în comunicat. AGERPRES/(AS – autor: Andreea Rotaru, editor: Georgiana Tănăsescu)


Urmareste CriticNational.ro pe FACEBOOK.COM

Distribuie articolele noastre si intra in comunitate. Daca ai un comunicat sau o stire, trimite-o acum pe [email protected]

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.